BUBUÍ pers. 3 bubuie vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot infundat shi puternic repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli bubuind intiiul tunet din primavara aceea. CAMILAR TEM. 88. Fulgera shi bubuia de se clatina oalelen cuie. RETEGANUL P. I 19. Grozavul ceresc tunet incepu a bubui. NEGRUZZI S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni oriunde Bubuien inimi uriasha chemare [a partidului]. DESHLIU G. 58. ◊ (Despre arme explozive in special despre tunuri) Indaratul lui incepusera sa bubuie grenade. DUMITRIU N. 216. Departe mai bubuiau adinc tunurile. CAMILAR N. I 53. Tunurile bubuiau fara intrerupere. SADOVEANU O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote p. ext. despre spatziul in care se fac ele auzite) Muntzii prindeau sa bubuie sub puterea shuvoaielor. CAMILAR T. 62. Vijelia bubuia afara. SADOVEANU P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) SHlepul incepu sa bubuie sub multzi pashi grei. DUMITRIU B. F. 158. ◊ (Prin exagerare despre foc) Focul bubuie shi trosneshte in camin. ODOBESCU S. I 153.