BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.