broásca (shte) s. f. 1. Animal amfibiu batracian. 2. Nopal (Opuntia ficus indica). 3. Broscutza (sublinguala). 4. Incuietoare la usha; gaura cheii. 5. Rindea lunga. 6. Clin. 7. Piese organe sau partzi ale unor ansambluri determinate care servesc la sustzinerea altor piese cum sint suportul axei rotzii hidraulice; capitelul coloanelor in constructziile specifice. Mr. broasca megl. broasca „broasca tzestoasa”. Lat. *brosca (Pushcariu 221; REW 1329; CandreaDens. 183; DAR); cf. alb. breskë it. rospo (mil. arezz. brosco) ladin. rusk. Cuvintul a fost considerat la inceput autohton (Miklosich Slaw. Elem. 8; Cihac II 714) sau der. din gr. βρόθαϰος (Cretzu 309). Pentru evolutzia semantica de la „broasca” la „incuietoare” cf. Rohlfs Quellen 52 shi Iordan BF VI 169; imaginea broscutzei este proprie shi sp. k shi fr. grenouillette it. ranella. Din rom. a trecut in ngr. μπράσϰα (Meyer Neugr. Studien. 77; Murnu 36) sas. bruaskë. Der. broscan s. m. (broasca); broscanesc adj. (de broashte); broscar s. m. (porecla data persoanelor care maninca broashte); broscarie s. f. (apa cu multe broashte); broscarime s. f. (cantitate de broashte); broscash s. m. (timplar dulgher); broschitza s. f. (broderie cu fire in culori); broscoaica s. f. (broasca); broscoi s. m. (broasca; copil mic mucos; Arg. pistol); broscos adj. (care are broashte din belshug); broshtesc adj. (de broashte); broshteshte adv. (k broashtele); broshtet s. n. (cantitate de broashte).