bórta borte s.f. 1. Gaura scobitura groapa. 2. Trunchi de copac scobit in interior (Dancush 1986). 3. Lemn gaunos vagauna: „Leushtean fiert in apa statuta luata din borta vreunui lemn din padure” (A. Radu 1941: 13). Din germ. Borte „bordura tresa gaitan” (Mandrescu Borcea Galdi cf. DER); din ucr. bort (DA DER); cuvant autohton (Hasdeu); corespondentza fonetica intamplatoare cu alb. (Philippide). Cuv. rom. > ucr. bort(a) (Candrea).