bórta e s.f. 1. Gaura scobitura groapa. 2. Trunchi de copac scobit in interior (Dancush 1986). 3. Lemn gaunos vagauna (A. Radu 1941: 13): „Leushtean fiert in apa statuta luata din borta vreunui lemn din padure” (A. Radu 1941: 13). Din germ. Borte „bordura tresa gaitan” (Borcea Galdi); Din ucr. bort (DA DER); Rom. borta > ucr. bort(a) (Candrea).