blago Element sl. care intra in compunerea unui anumit numar de cuvinte in care reda sensul gr. εὑ. Cea mai mare parte a termenilor astfel compushi sint inv.; singurul de circulatzie relativ generala este ultimul: blagocestie s. f. (mila) din sl. blagočistije; blagocestiv adj. (milos) din sl. blagočĭstivĭ; blagocin s. m. (Mold. inv. arhiereu) din rus. blagočinnyi; blagodarenie s. f. (multzumire) din sl. blagodarenije; blagodari baglodori vb. (a multzumi) din sl. blagodariti; var. moderna blogodori blodogori (a bombani); cf. SHeineanu Semasiol. 118; blagorodnic adj. (nobil) din sl. blagorodĭnikŭ; blagorodni(ci)e s. f. (nobletze); blagoslovi vb. (a binecuvinta) din sl. blagosloviti; der. blagosloveala blagoslovenie s. f. (binecuvintare); blagoslovitor adj. (care blagosloveshte).