bizantina muzica ~ arta eminamente vocala care sa dezvoltat pe timpul shi in cuprinsul Imperiului Bizantin capatand forme shi trasaturi proprii. B. cuprinde doua categorii de cantari: a) liturgice care sau nascut shi dezvoltat odata cu cultul creshtin; b) laice (aclamatziile*). In timp ce numarul acestora din urma este foarte mic cel al cantarilor liturgice transmise dea lungul sec. este foarte mare mss. muzicale contzinand asemenea cantari aflanduse imprashtiate prin bibl. din Orientul Apropiat din mai toata Europa shi chiar din America. Despre o cantare biz. se poate vorbi doar de prin sec. 6 cand Imperiul Roman de Rasarit a devenit propriuzis biz. shi cand imnografia shi odata cu ea muzica insashi a capatat tot o mai rapida dezvoltare. In bis. sa cantat insa shi pana atunci. De aceea putem distinge doua perioade in dezvoltarea cantarilor liturgice: 1) perioada comuna intregii creshtinatatzi (sec. 15); 2) perioada biz. diferita de cea romana sau gregoriana (v. gregoriana muzica). ♦ Prima perioada incepe odata cu infiriparea unui cult creshtin ce sa dezvoltat initzial in stransa legatura cu formele cantarii ebr. De aici au fost preluatzi in primul rand psalmii* impreuna cu care sa imprumutat psalmodia* la care sa adaugat imnele (1) shi cantarile duhovniceshti. Imnele provin la inceput din cartzile Vechiului shi ale Noului Testament pe cand cantarile duhovniceshti erau dupa cum se admite in general creatzii poetice shi muzicale ale noilor adeptzi. Catre sec. 56 se ajunge la deosebiri clare intre cantarile biz. shi cele romane: primele se bazeaza in primul rand pe creatzii poetice noi in timp ce textele cantarilor romane raman strans legate de cartzile biblice sau au la baza Scripturile. Este greu de spus daca primele imne aveau forma libera sau strofica. Se shtie in orice caz k vechile imne apoliniene erau de forma libera in timp de imnele lui Berdasan ale lui Synesios din Cyrene k shi ale lui Efrem Sirul erau strofice. In afara de aceasta existau imne (k risqólóul sirian) care aveau numar diferit de silabe dar acelashi numar de accente in vers shi strofa. Din punct de vedere muzical in aceasta perioada se apeleaza nu numai la felul de a se canta in sinagoga ci shi la muzica elina la cea a vechilor culturi asiatice shi egiptene k shi la folc. muzical al popoarelor in sanul carora se raspandea creshtinismul. Din aceasta perioada nu se cunoashte totushi decat un imn datat de la finele sec. 3 sau inceputul celui urmator descoperit la Oxyrinchos in Egipt scris in vechea notatzie (II) elina. E. Wellesz considera k melodia acestei cantari nu are nimic din vechea muzica greaca*. Din aceeashi perioada se pastreaza pana astazi felul de a se canta psalmii evanghelia shi apostolul (cantarea ecfonetica sau lectio solemnis) k shi manierele de cantare antifonica* shi responsoriala*. ♦ Perioada biz. cuprinde fazele: melozilor* (sec. 511) a melurgilor* (sec. 1115) a caror activitate continua shi in perioada post. biz. (sec. 15 pana la 1814) shi chrysantica sau moderna (din 1814). Faza melozilor se caracterizeaza prin aparitzia formelor de baza ale imnografiei bizantine: troparul* (sec. 5) condacul* (sec. 6) shi canonul (2) (sec. 7) aparute toate in centrele culturale sirianopalestiniene. Autorii acestor forme poetice creau odata cu textul shi melodiile respective. La inceputul acestei fazei ishi face aparitzia (sec. 56) notatzie neumatica [v. notatzie (IV)] mijloc de fixare in scris a cantarii ecfonetice. In sec. 6 are loc prima incercare de organizare a octoehului de catre Sever fost patriarh monozit al Antiohiei (512519) dovada a inmultzirii imnelor shi a dezvoltarii muzicii. Creshterea continua a numarului cantarilor impune o noua organizare a octoehului de catre Ioan Damaschinul (c. 675c. 749) dar shi aparitzia unei noi semiografii: notatzia neumatica biz. atribuita tot lui Ioan Damaschinul care nu o cunoashtem insa decat din mss. muzicale din sec. 910. Inca din aceasta perioada se poate vorbi de forme (in legatura mai ales cu textele) shi de stiluri muzicale* biz. Existentza acestora este dovedita de aparitzia in sec. 9 a unor colectzii de cantari intitulate irmologhion* stihirar* idiomelar* etc. Melodiile irmoaselor* sunt simple in general aproape silabice pe cand ale idiomelelor* sunt mai ornamentale*. Primele apartzin stilului* denumit irmologic* iar celelalte stilului stihiraric*. Atat unele cat shi celelalte sunt create pe baza unor formule (I 3) melodice preexistente specifice in parte fiecarui eh* folosind scari muzicale cu un anumit ambitus (2) care apartzin unuia din cele trei genuri (II) cunoscute inca din vechea muzica elina: diatonic cromatic shi enarmonic. In afara de aceasta exista sisteme de cadentze (1) specifice fiecarui eh iar in cadrul acestuia diferitelor stihuri. In afara de categoriile stilistice mentzionate mai exista o a treia categorie a cantarilor bogat melismatice* denumita la inceput asmatic (mai apoi se va numi papadic) care nu o intalnim decat incepand cu sec. 13 dar care exista shi mai inainte. Despre practicarea acestui stil stau marturie cantarile melismatice mentzionate de Sf. Augustin (354430): mss. manicheene descoperite la Turfan in Turchestanul chinezesc shi datate din sec. 1011 reprezentand insa copii de pe mss. din sec. 3 contzin texte in care se intalnesc frecvente repetari ale aceleiashi vocale; vechile mss. sl. in notatzia „condacariana” din sec. 9 in care „o vocala este repetata uneori de mai mult de zece ori mereu prevazuta cu semne muzicale noi” (Raina PalikarovaVerdeil). Pana in sec. 9 imnografia shi odata cu ea muzica insashi sa dezvoltat in primul rand in centrele culturale din Siria Palestina shi Egipt in mai mica masura in cele din Sicilia dupa care Bizantzul capata prioritate indiscutabila. Melozii cei mai importantzi sunt: Roman Melodul (sec. 56) Andrei din Creta (sec. 7) Ioan Damaschinul Cosma de Maiuma (sec. 78) Teofan Graptus (m. c. 850) Casia Monahia (sec. 9) Theodor Studitul (759826) sh.a. In faza melurgilor (sec. 10 shi in prima jumatate a celui urmator) are loc codificarea imnelor. Odata cu aceasta inceteaza activitatea melozilor locul lor fiind luat pe de o parte de imnografi* iar pe de alta de melurgi musurgi sau cum vor fi numitzi de prin sec. 13 maistores*. Imnografii compun texte noi pentru melodii deja existente urmand modelele ritmice mai vechi. In felul acesta apar prosomiile (v. podobie) categorie de cantari care sa pastrat muzical cel mai bine dea lungul veacurilor. Melurgii dezvolta tot mai mult melodia indeosebi pe cea melismatica creand melodii noi pentru texte vechi sau prelucrandule shi dezvoltandule pe cele deja existente. Sunt asha numitzii ϰαλλωπισταί (kallopistai) cei care infrumusetzau melodiile mai vechi. Apar colectzii cu asemenea melodii (asmatikon) care vor circula pana in sec. 16. Activitatea muzicala tot mai sustzinuta impune dezvoltarea notatziei neumatice care de pe la sfarshitul sec. 12 devine cu rare exceptzii perfect descifrabila. Acum se precizeaza semnificatzia semnelor fonetice shi treptat creshte numarul semnelor afone (cheironomice); marturiile ishi precizeaza functzia; apar formulele de intonatzie specifice fiecarui eh (apehemata) care insotzesc mai ales cantarile (asmata). Melodiile tot mai elaborate vor primi denumirea de cantari papadice; cand vor fi insotzite doar de silabe fara sens notzional k: tototo terirerem etc. se vor numi cratime* iar colectziile cu asemenea melodii cratimataria*. Cu incepere din sec. 13 se aplica ehurilor toponimicele vechilor armonii (II 1) eline. Categoriile stilistice raman aceleashi din perioada precedenta transmitzandunise pana astazi. Incepe partzial teoretizarea sistemelor* sonore. I se atribuie lui Ioannes Kukuzeles (c. 12751360) inventarea sistemului rotzii (ỏ τροχός) shi a arborelui (τò δένδρον ) ehurilor*. In acest arbore apar doar sistemele trifonic shi tetrafonic. Nu apare sistemul difonic deshi melodiile cu structura difonica apar cel putzin din sec. 13. Nu apare in nici un fel genul (II) enarmonic (I) apare insa forma leghetos care unii o considera k fiind pana in sec. 19 forma diatonica a ehului II iar altzii o alatura pana in prezent ehului IV. Genul cromatic devine evident atat prin marturia* specifica (sec. 11) cat shi prin ftoraua* nenano care apare spre sfarshitul sec. 13. Din sec. 14 se cunoashte un anastasimatar* atribuit lui Ioan Glykys dar altzii il indica pe Ioan Damaschinul k autor cel putzin al kekgragariilor* care circula pana la inceputul sec. 19. Cei mai insemnatzi autori din aceasta perioada sunt: Mihail Ananiotul (sec. 1314) Ioan Glykys (sec. 1314) fost profesor al lui Ioan Papadopulos numit shi Kukuzeles Ioan Kladas (sec. 15) Xenos Korones (sec. 15) etc. ale caror creatzii pot fi urmarite in mss. sec. ce au urmat pana la inceputul sec. 19. Pe timpul acestora melodiile indeosebi cele in stil papadic au capatat o dezvoltare tot mai mare poate shi din contactul cu muzica Orientului Apropiat. Acum se renuntza la vechile canoane compozitzionale in primul rand in cantarile melismatice fiecare autor dand frau liber imaginatziei shi shtiintzei sale muzicale. ♦ Perioada postbiz. Multzi specialishti considera k ocuparea Constantinopolului de catre turci a insemnat shi sfarshitul b. ceea ce a urmat dupa 1453 reprezentand o continua decadentza iar datorita influentzei turcopersoarabe b. ar fi devenit de nerecunoscut. Altzii sustzin insa k muzica Rasaritului ortodox shia continuat existentza evoluand shi imbogatzinduse. Dupa caderea Constantinopolului activitatea melurgilor shi a maistorilor nu inceteaza. Se continua melismatizarea shi infrumusetzarea unor melodii vechi dar se creeaza shi altele noi. Un anastasimatar al lui Chrysaphes cel Nou (fost protopsalt intre anii 16651680) nu este decat „infrumusetzat” (ϰαλλωπισθέν) cel initzial apartzinand lui Ioan Glykys daca nu chiar lui Ioan Damaschinul. Chiar shi in sec. 17 se mai „infrumusetzeaza” anastasimatare* stihirare* shi irmologhioane* mai vechi dar se shi creeaza altele noi. Acelashi Chrysaphes cel Nou compune heruvice* chinonice* etc.; Gherman episcop al Patrelor Noi (prima jumatate a sec. 17) compune un sticherarion un triodion etc.; iar Balasie Preotul contemporan cu Chrysaphes cel Nou shi fost elev al lui Gherman compune un irmologhion „pe larg” doxologii* irmoase* calofonice heruvice* chinonice* etc. Prin acestea melodiile devin mai putzin accesibile prin lungime bogatzie melismastica shi ambitus mare totushi clare curgatoare. Catre sfarshitul sec. 17 apar cantari melismatice care poarta indicatzia unor maqamuri* orient. dar shi unele cadentzari putzin obishnuite care amintesc de unele cadentze intalnite in folc. Patrund intorsaturi melodice orient. creshte numarul semnelor cheironomice care inlesnesc modulatziile neashteptate. In sec. 18 cand circulau inca numeroase cantari compuse in sec. anterioare shi cand melodiile devin tot mai complicate incepe sa se puna problema scurtarii shi a simplificarii melodiilor chiar shi in ceea ce priveshte notatzia (in care numarul semnelor cheironomice ajunsese la apogeu). Inceputul il face dupa cate se pare Panagiot Chalatzoglu (protopsalt prin 1728) urmat de Ioan Protopsaltul (17271771) shi Daniel Protopsaltul (1734c. 1789). Cel mai important creator din acest sec. este insa Petru Lampadarie din Peloponez care a activat intre anii 17641778. El reinnoieshte mai intreg repertoriul de cantari prin el patrunde in muzica aclesiastica mai mult decat prin oricare altul influentza muzicii orient. Acum se produc modificari in structura unor ehuri. Forma irmologica a ehului I de pilda se stabileshte pe re iar dominanta pe sol; cantarile stihiratice ale plagului I se termina tot mai mult pe treapta a 4a (sol¹) etc. Alte ehuri ishi pastreaza totushi structura cum este cazul cu ehul III shi chiar cu ehul II (forma bazata pe sistemul difonic). Dar cu toata evolutzia ehurilor shi cu toata simplificarea notatziei cantarile erau inca destul de complicate. Agapie Paliermul bun cunoscator atat al notatziei psaltice cat shi al celei liniare occid. incearca fara succes sa inlocuiasca vechea notatzie neumatica prin alta alfabetica. Inssucesul il determina sa paraseasca Constantinopolul stabilinduse la Bucureshti unde moare in 1815. Un alt constantinopolitan care nul mai multzumeshte notatzia neumatica a fost Gheorghe Cretanul fost profesor al celor trei „reformatori” de la inceputul sec. 19. Deshi mai putzin cunoscut creatziile lui se afla insa in numeroase mss. in notatzia antechrysantica. El a sustzinut k melodiile pot fi scrise shi fara folosirea semnelor mari (cheironimice) principiu aplicat de el shi in practica. „Reforma” notatziei are loc totushi deabia in 1814. Realizatorii acesteia sunt in primul rand Chrysant de Madyt Grigorie Lampardarios shi Hurmuz Gheorghiu din Halki cunoscut mai mult sub denumirea de Hurmuz Hartofilax dar shi altzii. Reforma a constat nu numai in reducerea semnelor neumatice mai ales a celor cheironomice in stabilirea ritmului cantarilor in precizarea scarilor muzicale shi in acordarea unor denumiri monosilabice treptelor ci shi in selectarea anumitor forme ale vechilor ehuri. „Reformatorii” preiau masiv creatziile lui Petru Lampadarie dar shi ale altora care le trec in noul sistem de notatzie. In anul 1820 apar primele cartzi de muzica psaltica tiparite publicate la Bucureshti de Petru Efesiu. Aceasta a contribuit la difuzarea „reformei” peste tot unde se practica muzica psaltica. Ceea ce a urmat dupa aceea poate fi definit prin: simplificarea shi reducerea cantarilor adaptare la gustul ascultatorilor shi la necesitatzi le desfashurarii cultului.