BINECUVANTÁ binecuvantez vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revarsa gratzia divina; a blagoslovi. ♦ (Despre preotzi) A rosti o anumita formula rituala insotzita de un gest menita a atrage protectzia divina asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate shi fericire cuiva (invocand adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lauda a slavi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lauda a preamari pe cineva in semn de recunoshtintza. [Prez. ind. shi: (rar) binecuvant] Bine + cuvanta (dupa sl. blagosloviti).