BETESHÚG beteshuguri s. n. 1. Defect corporal; infirmitate. Se pregatea sashi meshtereasca beteshugurile unei pleoape. GALAN Z. R. 157. Cunoshteau dupa dintzi gloaba. Ii gaseau beteshugul dintro ochire. PAS L. I 58. Un om in puterea virstei frumos in puterea cuvintului voinic fara nici un beteshug. HOGASH DR. 239. ◊ Fig. Daca i spune sunetul k sa slabit un shurub cauta beteshugul ingenunche linga linie scoate cheia stringe shurubul slab. STANCU D. 274. ♦ Fig. Defect moral cusur. Rabdarea asta cu anii ia devenit beteshug. CAMILAR TEM. 272. Sentimentalismul lui era un beteshug ridicol. BART E. 200. 2. (Mai ales in Transilv.) Boala. Doftorul pricepe la de astea deale beteshugului shi deale mortzii. RETEGANUL P. III 83.