BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni, ospiciu. Zgomotul asurzitor al vînzătorilor de jurnale, care, alergînd ca niște scăpați din balamuc, strigau cît le lua gura... D. ZAMFIRESCU, R. 5. ◊ Expr. A fi bun de (dus la) balamuc = a fi nebun. ♦ Fig. Larmă, gălăgie, zgomot, tărăboi, ceartă mare (ca în casa de nebuni); zăpăceală, griji, pacoste, necazuri. Care vrea se duce, care vrea se-ntoarce... Balamuc! GALAN, Z. R. 180.