ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79 m. at. 19697 densitate 193 p. t. 1.063 °C p. f. 2.600 °C duritate 25). Metal pretzios de culoare galbena stralucitor cel mai maleabil shi mai ductil dintre metale bun conducator de caldura shi electricitate. Se gaseshte in natura in stare nativa insotzind cuartzul pirita galena etc. shi in nisipuri aurifere. A. este complet inert fatza de aer shi apa foarte rezistent din punct de vedere chimic solubil numai in apa regala shi cianuri alcaline. Functzioneaza in combinatzii in starile de valentza 1 shi 3. Se utilizeaza aliat cu cuprul sau argintul pentru fabricarea de podoabe obiecte de arta etc. Concentratzia a. in aliaje se exprima in carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nunta de aur = a cinzecea aniversare a casatoriei cuiva. 2. Lucru extrem de pretzios; bani (de aur 1); avere bogatzie. ♦ Aur alb = energie produsa de fortza apelor (curgatoare). Aur negru = a) carbune (de pamint); b) tzitzei.