augmentare (< lat. augmentation „marire”) procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin marirea duratelor (1). Ishi gaseshte aplicare in special in formele polif. imitative: canonul* shi fuga* in aceasta din urma k mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*ului. Creshterea duratelor se face in mod proportzional pastranduse fizionomia ritmica originara. In ritmul binar* duratele de obicei se dubleaza iar in cel ternar* se tripleaza arareori intervin proportzii mai mari. A. poate fi combinata cu alte procedee contrapunctice k de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obtzine o subliniere a liniei melodice care cashtiga in relief shi prestantza. Din acest motiv ea apare mai ales in partzile concluzive ale diverselor lucrari. Prezenta inca din perioada Ars antiqua* a. a cunoscut o mare raspandire in arta polifonishtilor flamanzi (sec. 16 v. neerlandeza shcoala) shi apoi muzica barocului*. Se intalneshte shi mai tarziu la clasici shi la romantici la cei din urma a. putand afecta shi metrul (2). In creatzia contemporana este aplicata adeseori intrun mod liber in scopul schimbarii profilului ritmic initzial. Ant. diminuare*.