asociere (fr. association „comunicare in vorbire”) figura care consta in procedeul gramatical prin care vorbitorul se solidarizeaza cu altzii ori i solidarizeaza pe altzii intre ei ori chiar cu sine insushi in expunerea unui eveniment folosind „pluralul solidaritatzii” (A): 1. Oratorul solidarizeaza pe auditorii sai cu propriai opinie: „Iata domnilor care e opiniunea mea: opiniunea mea e negreshit cum k banii comunelor acelora [...] trebuie sa se intoarca [...] la comunele creditoare [...]; nu avem dreptul sa dispunem de banii particularilor; tot astfel nu avem dreptul sa dispunem de punga comunelor.” (Mihai Kogalniceanu) 2. Vorbitorul se solidarizeaza cu interlocutorul: Achile raspunde lui Agamemnon care pentru a salva pe fiica sa Ifigenia i ceruse sa renuntze la expeditzia contra Troiei: „Ah! ne nous forgeons point ces indignes obstacles. Le ciel parie il suffit; ce sont là nos oracles. Les Dieux sont de nos jours les maitre souverains; Mais Seigneur notre gloire est dans nos propres mains. Pourquoi nous tourmenter de leurs ordres suprêmes?” ( → F. p. 130) 3. vorbitorul solidarizeaza cu el pe toata lumea: Cezar raspunde lui Dolabella care il rugase sa amane incoronarea facandul sa intzeleaga k il poate amenintza chiar moartea: „Les Dieux du haut du ciel ont compté nos années: Suivons sans reculer nos hautes destinées”. ( → F. p. 132) Adjectivul posesiv etic nostru ar fi dupa Fontanier k shi dativul etic tzi o specie a figurii a. Sin. nominativ etic.