ASÍN, asini, s. m. (Învechit și arhaizant) Măgar. Gheorghiță coborîse cu ciobanii, cu oile, cu asinii și dulăii la vale la iernat. SADOVEANU, B. 14. De asin dară să se facă urechile lui Midas-împărat. ISPIRESCU, U. 110. Femeile și copiii țipau de prin coșurile în care se aflau pe cămile; caii nechezau; asinii răspundeau prin niște țipete neplăcute urechilor nededate cu melodioasele lor concerte. BOLINTINEANU, O. 302. – Accentuat și: ásin.