ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. 1. De culoarea și strălucirea argintului, cu reflexe de argint. Bunicul... din cînd în cînd... scotea la lumină rețeaua în care se zbăteau peștișorii argintii. SADOVEANU, N. F. 29. Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. EMINESCU, O. I 179. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mîndra țară. ALECSANDRI, P. A. 112. (Adverbial) Un miros îndepărtat de baltă îi cheamă ochii spre Dunăre – prietena lui dorită – care se zărește sclipind argintiu la lumina soarelui. BASSARABESCU, V. 26. ♦ Fig. (Despre păr) Cărunt. A sa barbă ca zăpada, a lui plete argintii, Fața lui cea cuvioasă, ochii săi măreți și vii. NEGRUZZI, S. I. 119. 2. Fig. (Despre voce, rîs etc.) Sonor, cristalin. Rîsul vesel și argintiu al fetiței.