aplaudác s. m. (peior.) ♦ 1. Persoana care are menirea sa aplaude (de obicei pe cei ce detzin puterea) ◊ „Peste tot echipa de aplaudaci (1520) a fost prezenta.” R.l. 6 VI 91 p. 2. ◊ „Il urasc din suflet [pe Emil Constantinescu] activishtii pentru cai jurist geolog shi universitar deci insumeaza mai multzi ani de shcoala decat intregul Comitet Central (fiei detentzia ushoara!). Starneshte urticarie aplaudacilor cu vechime [...] care urasc tot ce nu le seamana [...]” R.l. 24 IX 92 p. 1. ♦ 2. Conformist ◊ „Atat de multzi aplaudaci se dau disidentzi.” Cuvantul 34/92 p. 5 (din aplauda + ac; R. Zafiu in Luc. 12/93)