analiza demers muzicologic care vizeaza studierea shi determinarea componentelor structurale disocierea in prealabil ale unui text muzical informand eventual shi asupra tehnicii generale a elaborarii acestuia. A. poate fi intzeleasa fie k metoda de investigare fie k specialitate muzicologica de sine statatoare dupa cum ea se subordoneaza anumitor discipline (k de ex. teoria* superioara a muzicii etnomuzicologia*) ale caror teze este chemata sa le demonstreze sau ishi are propriul obiect propria finalitate shi propria metodologie. In masura in care se mentzine la nivelul simplei descrieri morfologice a. interfereaza modalitatzile didactice de abordare a tehnicii de compozitzie (1 2). Insashi nashterea k notziune shi afirmarea k modalitate de studiu ale a. sau petrecut in cadre scolastice anume in acelea ale unui tratat din sec. 17 [Burmeister Musica poetica 1606 v. afectelor teoria; figura (2)] pentru k in sec. urmator (la J. Mattheson de pilda) a. sa devina o componenta a ashanumitei Kompositionslehre („invatzatura compozitziei muzicale”) domeniu de care in parte va continua sa fie legata shi in decursul evolutziei ulterioare. (Limitele a. muzicale k gen sau datorat insa multa vreme tocmai nedepashirii nivelului didactic in a. practicate in afara shcolii). Statutul a. se diferentziaza incepand din sec. 19; ea apare integrata in monografii shi tratate de istoria muzicii (la Ph. Spitta F.J. Fétis A. W. Ambros sh.a.) comportand in aceasta calitate caracterul circumscris al unei „specialitatzi in specialitate”; continua de asemenea sa slujeasca pedagogia compozitziei (V. d’Indy); se emancipeaza in fine se constituie shi se consolideaza k disciplina de sine statatoare fie in limitele a. de tip hermeneutic initziata de H. Kretschmar (urmat direct de A. Schering) a. care urmareshte modul in care „poetica” muzicala se incorporeaza shi se traduce prin structura moment cu moment al desfashurarii operei incepand cu elementul tematic shi continuand cu peripetziile trasformarii lui pe tot parcursul compozitziei fie k a. de tip formal precum aceea „reductiva” instituita de H. Schenker a. chemata sa demonstreze k mecanismul de generare a operei (tonale) rezida in constituirea acesteia in trei „straturi” structurale de complexitate progresiva deductibile unul din altul pe o structura armonica profunda (relatzia TDT) subiacenta oricarui text muzical (Mittelgrund) apoi a treia de suprafatza (Vordergrund) fie in sfarshit in stransa relatzie cu domeniile teoriei* esteticii* psihologiei* muzicii; o seama de concepte cum sunt functzie* shi functzionalitate muzicala „reprezentare sonora” (Tonvorstellung) forma* ritm* armonie* stil* „dinamica interioara” (Innerdynamik) etc. asha cum se contureaza ele in primele decenii ale sec. 20 la teoreticieni k H. Riemann G. Adler E. Kurth H. Mersmann sh.a. hotarasc (la aceiashi) shi sensurile a. muzicale asigurand acesteia o solida baza sistematica shi metodologica shi ferindo implicit de descriptivismul shi riscul shablonizarii ce vor deveni inerente cu timpul a. de tip kretschmarian (mai ales in formele ei „popularizate” prin ghidurile de concert programele de sala etc.). Autonomia a. shi corelatzia ei cu marile sinteze teoretice departe de a se exclude una pe cealalta constituie in toate cazurile citate mai sus k shi in altele aspectele complementare ale unui proces de maturizare a demersului analitic al carui ultim tzel devine acum unul supramorfologic: fie „logica muzicala” (Riemann) fie „stilul” (Adler) fie problematica formei* muzicale (B. Asafiev H. Degen) fie fluxul de „energie” „dinamica interioara” (Kurth in parte Mersmann) (v. energetism) k principii ce definesc dintro perspectiva fenomenologica (v. fenomenologie) specificitatea esentza ceul ireductibil nu numai al operei ci shi al gandirii muzicale inseshi. (De notat k in sistemul a. riemanniene pot fi deslushite anticipari ale a. muzicale structuraliste „logica muzicala” fiind pe de o parte logica unor „relatzii” ce se stabilesc in cadrul fiecarui parametru* melodic armonic ritmic etc. al structurii* logica functziilor motivului* pe plan orizontal shi vertical etc. iar pe de alta parte cea care face posibila comunicarea dintre autor shi ascultator). Sarcina de „a tzine pasul” cu noua problematica de creatzie shi mai ales cu diversificarea caleidoscopica a acesteia proprii muzicii sec. 20 revine a. in perioada inter shi postbelica. Cea mai ferma angajare a a. in aceasta directzie se produce in lucrarile teoretice ale unor compozitori marcantzi ai sec. (Schoenberg Hindemith Messiaen sh.a.) preocupatzi sashi defineasca explice fundamenteze propria conceptzie shi tehinica de compozitzie propriul „sistem” de gandire muzicala. In situatzia in care scopul a. continua sa fie unul fenomenologic de dezvaluire a „identitatzii” fie ea shi de ordin formal a operei sau a specificitatzii unor componente de limbaj devine evident k metodele prestabilite de a. sunt incompatibile cu extrema varietate a obiectelor analizate k „o metoda unica sau preferentziala de a. nu poate exista” (R. Stephan) k deci conditziile eficacitatzii a. este adaptarea metodei ei la realitatzile noilor tehnici de compozitzie netonale (serialismul* sau muzicii neomodale v. mod (10) de pilda) sau aplecarea ei aupra unor laturi formale sau/shi principii formative ale unei opere sau unui corpus muzical laturi shi principii decelate in prealabil (de catre analist) drept caracterizante pentru obiectul studiat (sunt edificatoare in acest sens: a. ritmului k factor polarizant al tututor dimensiunilor structurale ale discursului efectuata de P. Boulez in Le sacre du printemps de Stravinski; identificarea de catre E. Lendvai a sectziunii de aur* k principiu unificator al micro shi macrostructurii in opera bartokiana; in muzicologia* romaneasca determinarea dimensiunilor modala eterofonica [v. eterofonie] variatzionala a muzicii lui Enescu). A doua jumatate a sec. 20 aduce cu sine o accentuata scientizare a a. muzicale mai exact o potentzare a ei k demers shtiintzific (maximizarea rigorii abordarii obiectului shi a exactitatzii determinarilor lui formale) prin conexiuni interdisciplinare (procese de aceeashi natura au loc in intreg arealul shtiintzelor umane shi sociale in perioada postbelica). Permeabilitatea a. muzicale fatza de bagajul metodologic shi conceptual al diferitelor discipline contemporane (lingvistica structurala semiotica cibernetica subdiscipline shi teorii ale matematicii moderne; informatica etc.) reprezinta o constanta a dezvoltarii ei dea lungul aproximativ ultimei treimi de sec. In tot acest rastimp a. muzicala nu a contenit sashi intensifice multiplice innoiasca atat strategiile disociative cat shi pe acelea vizand studiul raportului diversitateunitate dintre componentele structurale (morfologice / sintactice) ale textului. Lucrul sa petrecut initzial sub impactul acelei „emergentze a structuralismului” (J.J. Nattiez) shi a „conjunctziei semioticalingvistica” (idem) ce se produceau in anii ’70 in campul lingvisticii; aplicata din totdeauna structurii „substantza [muzicii] fiind intrucatva structura” (V. Nemoianu) a. muzicala sa gasit atunci in situatzia paradoxala de a fi desemnata structuralista in virtutea faptului k redefinirea conceptziei shi instrumentarului ei sa produs k urmare a unor transferuri (cu adaptarile necesare) din domeniile lingvisticii struturale shi semioticii. Considerand realitatea struturala a operei intruun sistem de referintze teoretice in categorii shi legi de organizare in ultima instantza intrun ansamblu de conventzii esentzialmente diferite de cele clasice demersul analitic structuralist este din perspectiva atat istorica cat shi epistemologica un „cap de serie” al transformarilor profunde care a. muzicala le parcurge in ultimele decenii ale sec. 20. ♦ Se vorbeshte spre finele acestui secol de modelari analitice ale domeniului muzical a. muzicala insashi fiind conceputa drept model drept simulare a faptului muzical. Se pot depista cu pornire din faza sa structuralista doua asemenea tipuri de modelare a domeniului muzical: cea lingvistica shi cea matematica. Primul caz include printre altele: a) metoda paradigmatica de a. a lui N. Ruwet (pliata pe distributzionismul lingvistic american al lui Z.S. Harris shi axata pe factorul melodic urmarind modul de distribuire shi variere in plan temporalsintagmatic a unitatzilor minimale de vocabular muzical apartenentza axei paradigmatice) shi b) strategiile analitice deduse din teoria generativa a muzicii tonale elaborata de F. Lerdahl shi R. Jackendoff shi centrate in principal pe muzica omofona (teorie de influentza postchomskiana shi totodata postschenkeriana acelashi postschenkerianism prezent in Frantza la N. Meeùs C. Deliège shi in mare voga in S.U.A. printre altzii la A. Forte). Un pas important in formalizarea matematica a a. muzicale il constituie ashanumita teorie a claselor de inaltzimi (pitchclass theory) (M. Babbit J. Rahn A. Forte J.N. Straus L. Solomon) cu derivatele sale operante in domeniul intervalicii shi al ritmicii; fiind modelata prin teoria matematica a multzimilor (sunetele sunt substituite prin numere iar gruparile de sunete sunt tratate k multzimi submultzimi shi familii de multzimi intre care se stabilesc relatzii shi se efectueaza operatzii algebrice) teoria impreuna cu metoda sa aferenta de a. era initzial aplicabila exclusiv muzicii serialdodecafonice; ulterior ea vizeaza intregul camp muzical posttonal la aceasta extensie contribuind shi varianta modala a teoriei elaborata de A. Vieru. Pe un alt palier al modelarii aplicatziile cibernetice shi informatice (teoria informatziei a. asistata de computer) au prin caracterul lor algebric corelat cu acela statisticprobabilistic rolul de a valida sau invalida rezultatele a. de a automatiza ratzionamentul analitic prin intermediul unor metode de cuantificare shi in final de a algoritmiza intregul proces analitic shi componistic. Datele astfel obtzinute sunt pertinente indeosebi in a. shi sinteza comparata a stilurilor (Lomax). Un caz special al modelarii lingvistice in a. muzicala il reprezinta semiotica* muzicala intro prima faza interesata de sintaxa (semiologia muzicala a lui J.J. Nattiez) mai nou centrata pe factorii semanticreferentziali (un rol important il joaca aici aplicarea principiilor naratologiei literare) shi pragmatici ai faptului muzical conceput pe trei nivele (J. Molino): poetic neutru estezic. Atitudinea poststructuralista fatza de a. este una esentzialmente critica shi in consecintza negativa. Metadiscursul muzical postmodern pledand pentru o viziune con shi intertextualista se indeparteaza din ce in ce mai mult de insashi cerintzele shi obiectivele a. muzicale asha cum au fost ele concepute pana acum. Tezele radicale ale relativismului shi antiratzionalismului contemporan aplicate in muzicol. conduc la afirmarea inoperabilitatzii a. muzicale shi in consecintza la estomparea pana la eliminare a practicarii acesteia. ♦ In muzicologia romaneasca a. apare relativ tarziu (sec. 20) mai intai k instrument de cercetare in serviciul unor discipline k istoriografia (G. Breazul) folcloristica (C. Brailoiu) sau bizantologia (I.D. Petrescu) in etapa interbelica a dezvoltarii acestora. Constituirea a. k gen muzicologic autonom (prin aplecarea ei exclusiva shi univoca asupra compozitziei) se produce in deceniile postbelice in contextul general al maturizarii muzicol. shi din necesitatea lichidarii unor „datorii” ale acesteia fatza de activitatea de creatzie. Se poate spune k intro durata istorica minima a. muzicala romaneasca a atins gratzie dezvoltarii numerice diversificarii tipologice varietatzii obiectivelor (problematicii) bunei inzestrari tehnice shi teoretice principalele etape de evolutzie pe plan mondial al acestei specialitatzi distinganduse nu o data shi prin contributzii originale. O panoramare a a. muzicale dupa criteriul naturii shi extensiei obiectivelor ei evidentziaza fireshte shi in peisajul muzicologic autohton categorii de a. raportate la o partitura sau un corpus muzical anume sau la laturi anume ale limbajului unui compozitor k shi ale a. care instrumenteaza cercetarea unor stiluri sau studiul unor parametri sisteme (II) sau subsisteme muzicale istoric determinate. A. precum cele consacrate cvartetelor de Beethoven (T. Ciornea) melodicii palestriniene (L. Comes) polifoniei vocale a Renashterii (M. Eisikovits) formelor muzicale ale barocului la J.S. Bach (S. Todutza) servind determinarii „specificului romanesc” al armoniei lui Enescu (Sperantza Radulescu) sau unor exegeze teoretice in domeniile modalului shi armoniei modale (G. Firca W.G. Berger A. Vieru) etc. raspund (shi) unor importante deziderate de sinteza muzicologica; amploarea obiectivelor acestor a. sau a studiilor care le inglobeaza este de la caz la caz conjugabila cu amploarea orizontului shi relevantzei teoretice ale scrierilor in cauza. Unul dintre domeniile de cercetare care au prilejuit manifestarea din plin a capacitatzilor sintetizatoare in studiul analitic shi astfel accesul real al analishtilor la esentza structurala a muzicii a fost cel al exegezei enesciene: surprinderea intro serie de a. a procesualitatzilor ciclice* variatzionale* eterofonice a specificului modal* etc. din muzica lui Enescu constituie marturiile unui atare rezultat.