AMARACIÚNE amaraciuni s. f. 1. Insushirea de a fi chinuitor dureros amar. Caci atunce lesne in amor credeam SHi amaraciuneai inca nu shtiam. NEGRUZZI S. II 30. ♦ Durere tristetze. Horia e omul de piatra in care sa concentrat toata taria muntzilor aspri shi stincoshi toata amaraciunea veacurilor de iobagie. BOGZA T. 38. Ishi pierdu cumpatul de suparare shi amaraciune. ISPIRESCU L. 27. Aceshtias curata saracie!... zise imparatul in sine plin de amaraciune. CREANGA P. 262. Din cupa desfatarii amaraciunea nashte. ALEXANDRESCU P. 105. ◊ Loc. adv. Cu amaraciune = cu tristetze cu suparare. Lam auzit pe tata shoptind cu amaraciune shi privinduma cu mila. SADOVEANU N. F. 6. Chemarea unui filozof? zise umbra surizind cu amaraciunefoarte bine! EMINESCU N. 62. ♦ Intimplare imprejurare dureroasa chinuitoare; chin. Noi in viatza noastra... am avut grele amaraciuni shi asupriri. SADOVEANU N. F. 28. 2. Amareala (1). Amaraciunea chininei. ◊ Bine raspunse in sfirshit greu Ruset inghitzindushi intruna amaraciunea gurii. SADOVEANU Z. C. 321.