ALEGERE, alegeri, s. f. Acțiunea de a (s e) alege și rezultatul ei. 1. Desemnare (a cuiva sau a ceva) dintre mai mulți; decizie prin selecționare în favoarea cuiva sau a ceva. Încet-încet, nora s-a dat pe brazdă și baba era mulțumită cu alegerea ce a făcut. CREANGĂ, P. 7. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la întîmplare, pe nimerite. Loveau În dreapta și în stînga fără alegere. PAS, L. I 77. La alegere = după voia, după placul sau hotărîrea cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnare prin vot a unei persoane pentru o anumită sarcină. Alegeri prin vot deschis. Alegeri prin aclamații. ◊ Alegerile de deputați pentru Marea Adunare Națională și pentru sfaturile populare se fac prin vot universal, egal, direct și secret. CONST. R.P.R. 43. Alegerea sfaturilor populare – noile organe locale ale puterii de stat – a însemnat un pas înainte spre întărirea statului de democrație populară, spre atragerea maselor largi în conducerea treburilor obștești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 563. Făgăduielile prefecților, la alegeri, au rămas făgăduieli, trecătoare ca scamele de păpădie. SADOVEANU, M. C. 182. 3. Despărțirea părului în două (pentru a potrivi pieptănătura). Niciodată în viața lui nu pusese atîta grijă în alegerea cărării. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 4. Separare (prin diverse procedee) a unei substanțe dintr-o masă care o conține. Din zărul ce rămîne după alegerea untului se face urdă bătută. La HEM.