albeátza s.f. (med. vet.) Boala care apare la oi sau la animalele mari fie in urma unei lovituri fie a unei afectziuni. Pentru tratare se piseaza zahar sau sare care printro tzeava se sufla in ochi (Memoria 2004: 1072). Atestat shi in Maramureshul din dreapta Tisei cu sensul de „cataracta” (DRT 2010). Din lat. *albitia am (CDDA); din alb (< lat. albus) + suf. eatza.