ALB¹ s. n. 1. Culoare alba. Ceasurile curgeau incet in dupaamiezile mohorite. Afara in imprejurimi era tacere mare care parca o adusese albul iernii. SADOVEANU O. IV 186. Deshi este destul de intuneric albul shoselei se mai distinge inca. SAHIA N. 24. Puica adormise trintita peste plapuma cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU M. D. II 370. Mobila perdele tavan masa tot pina shi scindurile au neintrecutul senin al albului. BASSARABESCU V. 41. ◊ Fig. Cum auzeam cucul in livada noastra declinarea zbura in albul amiezii k un fluture. SADOVEANU N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = in scris. A semna in alb = a iscali cu anticipatzie un act acordind deplina incredere celui care urmeaza sal completeze; fig. a acorda cuiva incredere deplina. 2. Obiect sau substantza de culoare alba. O mindra masa acoperita cu alb. EMINESCU N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotica. Nu vedetzi... cum pinan albul ochilor ne cata? LESNEA I. 67. SHi cum pashea cu sila el tot parea scaldat SHin alb de ochi un purpur de singei sa lasat. COSHBUC P. II 183. Alb de plumb = ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (substantza folosita in vopsitorie). Alb de balena = spermantzet.