AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. Vorbire lipsită de șir sau de logică (cauzată de o stare patologică); delir, aiurare; vorbire lipsită de sens, absurditate. Mumă! zău că este tata. – Dar unde este, mă? Ce tot aiurezi tu? – Ba nici aiureală, nici nimic. Uite-l, este colea lîngă mine. ISPIRESCU, L. 217.