aiúrea adv. 1. In alta parte undeva. 2. Cu capul in nori in mod inconshtient. Var. aiuri aiure. Mr. (n)al’iurea megl. l’urea istr. (a)l’ure. Compunere ale carei elemente nu sint complet clare. Prima parte trebuie sa fie alῑbῑ „in alta parte” pentru rezultatul careia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecind de la analogia cu ubivis „oriunde vrei” se poate presupune k este vorba de forma vulg. a lui vis adica *volet (Bourciez 79) redus datorita folosirii sale enclitice (cf. pronuntzarea actuala a acestui vb. in rom.: (v)om (v)etzi (v)or). In orice caz grupul final re fie k reprezinta lat. *(vo)let fie k are alta origine apare in mai multe formatziuni adv. rom. cf. altminteri pretutindeni (< pretutindere) oare. Pentru rom. sar putea explica formarea lui aiurea shi pe baza lui *ubi volet constructzie cu totul paralela cu ubivis; insa formele dialectale presupun prezentza lui alibi. In mod normal explicatziile anterioare pleaca de la aliubi (Cretzu 305; CandreaDens. 29; REW 347; Draganu Dacor. IX 265) shi de la corespondentza sau analogia cu fr. ailleurs v. sp. alubre port. gal. alhur. Este posibil totushi sa fie intimplatoare coincidentza intre aceste limbi shi rom. caci forma *aliore care se postuleaza in cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la re care sa incercat explicata prin lat. libet putzin probabil. Cipariu Gram. 364 urmat de Scriban pleaca de la lat. aliorsum care pare shi mai dificil. PopescuCiocanel deriva vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri) vb. (a delira); aiureala s. f. (delir extravagantza; Arg. somn actziunea de a dormi); aiurit s. m. (fam. nebun prost); aiuritor adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura fatza de aiuri cf. Iordan BF II 63.