acordaj (< fr. accordage) 1. Relatziile fixe intre reperele sonore ale unui instrument. Inaltzimea reala a unui instr. (conferita de emiterea sunetelor de catre coardele* libere la un instr. cu coarde shi de raportul dintre sunetul obtzinut la un instr. [de suflat] transpozitoriu v. transpozitzie cand se executa sunetul notat do). 2. (shi acordare) Stabilirea unui nivel sonor fie prin aflarea unui punct de tensiune in elasticitatea unei coarde sau a unei membrane fie prin modificarea lungimii unei coloane de aer pentru a obtzine numarul de vibratzii* necesar acelui nivel. V. batai. 3. Realizarea unui echilibru sonor necesar executziei in cadrul unui ansamblu muzical. Toate instr. orch. simf. sunt acordate in raport cu un sunet fix de obicei la¹ (4354 Hz sau 440 Hz) intonat de un instr. cu un sunet mai stabil (ex. oboiul*).