țițeică¹ sf [At: PAMFILE, J. III, 41 / V: țâț~, țăț~, țuț~, ~țeai~, țâțai~, țâțeiche, țâțaichi, ~eche, țâțeche / Pl: ~ici / E: țâțu + -eică] (Reg) 1 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură fixată orizontal într-un par, care se poate roti cu câte o persoană așezată la fiecare capăt Si: (reg) țuțubăr. 2 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură așezată de-a curmezișul unui butuc, pe ale cărei capete stau două persoane pentru a se legăna, cumpănindu-se reciproc Si: țuțul (1). 3 Leagăn făcut din crengi plecate și legate la capete. 4 Leagăn atârnat de ceva, adesea de o creangă Si: (reg) țuțoiacă, țuțoi, țuțu (4), țuțui², țuțuieică, țuțul (3), țuțulaică, țuțulig, țuțulincă, țuțuluș. 5 (Reg; îe) A se da în ~ A se învârti într-un leagăn.

țițeică² sf vz țâțeică²

ȚIȚÉICĂ s. f. (Regional) 1. Scîndură înfiptă orizontal într-un par, așa ca să se poată roti, servind ca distracție asemănătoare cu un joc de călușei. V. călușei, carusel. 2. Scîndură așezată de-a curmezișul pe un butuc, astfel încît capetele ei să balanseze; servește ca distracție în loc de scrînciob. – Variantă: țițéche (PAMFILE, I. C. 469) s. f.

țițéĭcă f., pl. ĭ (după var. țițeche, ar fi de orig. lat. Cp. cu tindeche). Munt. vest. Trans. Un fel de leagăn compus dintr’o scîndură fizată pe un stîlp și pe care un băĭat o’nvîrtește orizontal pe cînd alțĭ doĭ băĭețĭ șed la capete.

țățeică sf vz țițeică¹

țâțaică sf vz țițeică¹

țâțaichi sm vz țițeică¹

țâțeche sf vz țițeică¹

țâțeică² sf vz țițeică¹

țâțeiche sf vz țițeică¹

țițeche sf vz țițeică¹

țuțeică sf vz țițeică¹

ȚIȚÉCHE s. f. v. țițeică.

țițéică (reg.) s. f., g.-d. art. țițéicii; pl. țițéici

țițéică s. f., g.-d. art. țițéicii; pl. țițéici