ștempel sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) st~, (reg) stemplu, stim~, stimpil, ~eampăr, ~er sn, ștamplă (Pl: ștemple) șteamplă (Pl: ștemple) sf (înv) ~plu (Pl: ~li) sm / Pl: ~e, (reg) ștemple / E: ger Stempel] 1-2 (Reg) Ștampilă¹ (1-2). 3 (Reg) Timbru. 4 (Reg) Copac marcat, care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5 (Înv; îf stempel) Poanson. 6 (Tip) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă Si: patriță. 7 (Reg; în exploatarea lemnului) Fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul în porțiunile de teren accidentat. 8 (Trs) Poartă a stăvilarului.

ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vîrf de oțel gravat, cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Regional) Pecete, ștampilă. – Variantă: ștémplu s. n.

ȘTÉMPLU s. n. v. ștempel.

ștémpel (înv., reg.) s. n., pl. ștémpele

ștémpel s. n., pl. ștémpele

ȘTÉMPEL s. v. marcă, patriță, pecete, sigiliu, ștampilă, timbru.

ștempel s. v. MARCĂ. PATRIȚĂ. PECETE. SIGILIU. ȘTAMPILĂ. TIMBRU.

ștémpel, ștémpele, s.n. (reg.) 1. inscripție, emblemă, semn, parafă. 2. instrument de ștampilat; ștampilă sigiliu, pecete. 3. timbru, marcă. 4. copac marcat care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5. (înv.; în forma: stempel) unealtă care servește la gravare sau perforare; poanson. 6. vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă; patriță. 7. (în exploatarea lemnului) fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul (jilipul) în porțiunile de teren accidental. 8. poarta stăvilarului.

ștémpel, ștempeli, s.n. – (reg.) 1. Ștampilă, 2. Timbru, marcă poștală. – Din germ. Stempel „ștampilă, pecete” (DEX, MDA).