șofei sn [At: LIUBA-IANA, M. 99 / V: (reg) so~, ~eu, ~fii, ~fiu, șuf~, șuvaie ssp / Pl: ~e / E: ns cf ger Schöpfe, rom șof] (Reg) 1 Ciubăr (1). 2 Cofă (3). 3 Găleată (de lemn). 4 Căuș (1).

cofér (Munt. vest), șofér (Olt.) și șoféĭ (Ban.) n., pl. e (sas. schufel, germ. schaufel, lopată adîncată, infl. de cofeĭ. V. șuflă). Căuș făcut din doage legate cu cercurĭ de lemn și prevăzut c’o coadă lungă de vre-o doĭ metri de scos borhotu ferbinte din cazan. Munt. est. Cantă, cănată, ghĭum, vas metalic (cu saŭ fără capac) care conține 6-8 litri și servește la adus și la ținut apă în casă. Fam. Iron. Stacan (ceașcă saŭ pahar mare): bem cu coferu, c’așa ne e felu (Loc.). Trans. șofeĭ. Cofiță. V. și bracacĭ, doniță, găleată, meredeŭ, mertic, șiștar.

ȘOFÉI s. v. ciubăr, cofă, doniță, hârdău.

șofei s. v. CIUBĂR. COFĂ. DONIȚĂ. HÎRDĂU.

șofeí (-ié), s. n. – (Trans.) Căldare. Germ. Schaff (Tiktin).