ȘÁICĂ, șeici, s. f. (Înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka.

șaică¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 26²/4 / V: (îrg) șei~ / Pl: ~ice, (reg) șăice, șăici, șeici / E: tc șayka, bg шайка, srb šajka, mg sajka] 1 (Îvp) Ambarcație cu vele sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită mai ales la transportul mărfurilor Si: luntre. 2 (Îvp) Cantitatea de încărcătură conținută într-o șaică¹ (1). 3 (Olt; Mun) Șlep¹ (1). 4 (Reg) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, folosită la pescuit. 5 (Mar) Plută.

șaică² sf [At: BÎRLEA, B. 7 / Pl: șăici, șeici / E: mg csajka] 1 (Trs; Buc) Gamelă. 2 (Reg) Cantitatea de mâncare, de apă etc. conținută într-o șaică² (1). 3 (Reg) Vas de tinichea pentru adus apă. 4 (Buc) Cazan mic. 5 (Reg) Cratiță (1).

șaică³ sf [At: GLOSAR REG. / Pl: șăici / E: nct] (Reg) Bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.

ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka.

ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Învechit și popular) Corabie mică, cu pînze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. O suflare răcoroasă... legăna încetișor înaltele catarturi ale șăicilor ce se vedeau albind în depărtare cu pînzele lor umflate. ODOBESCU, S. I 141. Într-o zi... s-a pus într-o șaică să treacă la Nicopoli. GHICA, S. 302. Bate vîntul sălcile Să-mi pornesc șăicile, Să pornească și șaica mea. TEODORESCU, P. P. 309. ♦ Luntre (făcută de obicei dintr-un trunchi de copac scobit) cu o sirgură vîslă, servind la pescuit; ciobacă. – Pl. și: șeice (HASDEU, I. V. 72).

ȘÁICĂ șeici f. înv. reg. Ambarcație cu pânze sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită, mai ales, pe fluvii navigabile pentru transportul de mărfuri. /<sb. šajka, turc. sayka, bulg. šaika

șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA].

șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ.

șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici

șáică s. f., g.-d. art. șăicii; pl. șăici

șaică, șeici.

ȘÁICĂ s. v. gamelă, șlep.

șaică s. v. GAMELĂ. ȘLEP.

șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka. – Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș).

șáică², șăici și șáice, s.f. (reg.) 1. gamelă. 2. cantitate de mâncare dintr-o gamelă. 3. vas de tinichea pentru adus apă. 4. cazan mic. 5. cratiță.

șáică³, șăici, s.f. (reg.) bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.

șáică¹, șeici, s.f. – (reg.) 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel, 1979: 131). – Din bg., srb. šajka (DER, DEX, MDA), tc. saika (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

șáică², șeici, s.f. – (reg.; înv.; mil.) Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea, 1924: 6). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. csajka „gamelă”.

șáică¹, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER).

șáică², șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă”.

șaică, șaici s. f. amantă.