învește [At: CORESI, PS. 87 / V: (cscj) ~șca, ~ti / Pzi: ~esc, învăsc, (sst) ~eștiu; Ps: înveștii, învăscui / E: ml investire] (îrg) 1-2 vtr A (se) înveșmânta (1-2). 3 vr A se împodobi. 4-5 vtr A (se) acoperi.

ÎNVEȘTE vb. (Mold., Trans. SV) A (se) îmbrăca. A: Te scoală de te-nveaște și te-ncinge. DOSOFTEI, VS. Cu hainele meale te învești. CD 1698, 27^r; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, LITURGHIER; CD 1698, 9^v; CI, 101; CD 1770, 10^v. ◊ Fig. Ca-n Selmon cînd cade omătul de albeaște, așea toată țara cu tine s-a înveaște. DOSOFTEI, PS; cf. DOSOFTEI, MOL.; N. COSTIN; CANTEMIR. IST. C: Și în mare frîmseațe înveștite. PS. SEC. XVIII, 53^r. Variante: învești (PS. SEC. XVIII, 53^r). Etimologie: lat. investire.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

învești v vz învește

ÎNVEȘTI vb. v. învește.

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

învéște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. și pl. înveáscă; part. învăscút

ÎNVÉȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

învește vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

înveștí vb. IV (reg., înv.) V. învește.^[1]

înveștí, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).