ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

înota vi [At: CORESI, EV. 56/2 / V: (îrg) an~ / S și: (nrc) înno~ / Pzi: înot / E: ml *(in)notare] 1 A se mișca ritmic pentru a înainta la suprafața apei sau în apă. 2 A pluti. 3 A fi înconjurat de lichid din toate părțile. 4 (Fig) A fi copleșit, apăsat de ceva. 5 (Fig) A înainta cu greu prin noroi, zăpadă etc. 6 (Fig) A avea ceva din abundență.

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și a înainta la suprafața apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe) A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul unor anumite mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori. EMINESCU, N. 24. Înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162. Marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decît obicinuit, înotînd pe spinare. id. O. P. 274. ◊ Fig. Problemele în care înot abia ținîndu-mă la suprafață... se complică în fiecare zi. IBRĂILEANU, A. 98. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’ la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Dar ce-i în grîu? O fată – Înoată-n spice pînă-n brîu. COȘBUC, P. I 170. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică o apă) A trece înot. Peste munți treceți, Marea ajungeți. Marea înotați. TEODORESCU, P. P. 401. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate. ALECSANDRI, P. P. 122. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. ALECSANDRI, P. A. 167. Astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Fig. A fi cufundat în ceva, a fi înconjurat din toate părțile de ceva, a fi cuprins, copleșit de ceva. Ochii înotau în lacrimi și tot sîngele i se urcase în obraz. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Sufletu-i acum înoată în bucurie. ODOBESCU, S. III 84. Tristă le e inima, Că le-noată-n voie rea. TEODORESCU, P. P. 231. ♦ A avea din abundență ceva. Înoată în bani. 3. Fig. A străbate cu greu. Văzu un mînzuc roșietic, cu zurgălău la gît, abia înotînd prin glod. CAMILAR, N. I 29. Mi-l închipui încă o dată, cum a trecut peste munți, bătut de vînturi, înotînd în zăpadă, cu stiva de lemne în spinare. BOGZA, Ț. 33. Cu mare greutate înotam prin troianul de omăt. CONTEMPORANUL, III 570. – Variantă: (regional) notá (TEODORESCU, P. P. 61) vb. I.

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A pluti pe apă, înaintând cu ajutorul anumitor mișcări ritmice făcute cu mâinile și cu picioarele. ♦ Tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. Fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleșit de ceva. ♦ A avea din abundență ceva. ◊ Expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – Lat. innotare (= natare).

A ÎNOTÁ înót intranz. 1) (despre ființe) A se deplasa prin apă, făcând mișcări ritmice. 2) A străbate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părțile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. ~ în belșug. /<lat. innotare

NOTÁ¹ vb. I v. înota.

înnotà v. 1. a se susține și a înainta pe suprafața apei; 2. fig. a păși în mijlocul unei mase lichide: a înnota în sânge; 3. a pluti: pe un cal să s’arunce și prin văzduh sâ’noate AL. [Lat. *NOTARE = NATARE].

2) înót, a -á v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer. – Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin mișcarea mînilor și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă.

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

înotá vb., ind. prez. 1 sg. înót, 3 sg. și pl. înoátă, perf. s. 1 sg. înotái

înota

ÎNOTÁ vb. v. naviga, pluti.

înota vb. v. NAVIGA. PLUTI.

NOTÁ vb. v. naviga, pluti.

nota vb. v. NAVIGA. PLUTI.

înotá (-t, -at), vb. – 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și înainta în apă. – 2. A pluti. – 3. A avea ceva din abundență. – 4. A fi cufundat într-un lichid. – 5. A vîsli, a naviga. – Var. înnota, (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. Lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Pușcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea a › o din latină și justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. Rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s. n. (natație); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s. f. (aripioară a peștilor; colac de înotat); notăriță, s. f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s. f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).

notá, not, vb. I (înv. și reg.) 1. a înota. 2. (despre nave și marinari) a naviga, de a pluti.

a înota în aur / în bani expr. a fi bogat.