VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.

veto sn [At: BR (1829)¹, 21/22 / A și: (rar) veto / Pl: (rar) ~uri / Art.: ~ul / E: lat veto, fr veto] 1 (La romani) Drept pe care îl aveau tribunii plebei de a se opune hotărârilor senatului. 2 (La romani) Formulă prin care tribunii plebei își exercitau dreptul de veto (1). 3 Drept excepțional (recunoscut prin lege sau prin convenții) pe care îl are o persoană, un organism de stat, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri, unei hotărâri, unei legi etc. 4 Formulă prin care se exercită dreptul de veto (3).

veto s.n. invar. 1 (la romani) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a împiedica adoptarea de către Senat a unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. ♦ Formulă prin care tribunii își exercitau acest drept. 2 (jur.) Drept excepțional (recunoscut prin lege sau prin convenții) pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei hotărîri sau a unei propuneri discutate în organizația din care face parte. ♦ Formulă prin care se exercită acest drept. • pl. – uri. /<fr. veto, lat. veto, „mă opun”.

VÉTO, vetouri, s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.

VÉTO s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (fiindu-i recunoscut prin legi sau convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărîri; formulă prin care se exercită acest drept.

VÉTO s.n. 1. (Ant.) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului, folosind formula veto. 2. Drept excepțional pe care îl are cineva de a se opune unei hotărâri folosind această formulă. [< lat. veto – mă opun].

VÉTO s. n. inv. 1. cuvânt folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. 2. drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. (< lat., fr. veto)

VÉTO vetóuri n.: Drept de ~ drept al unei persoane sau al unui stat de a se opune aprobării unei decizii sau a unei legi discutate în organizația din care face parte. [Art. vetoul] /< fr., lat. veto

veto n. 1. formulă de opozițiune prin care tribunii poporului, la Romani, anulau o deriziune a senatului; 2. refuz din partea suveranului de a sancționa o lege propusă sau adoptată de puterea legislativă 3. fig. opozițiune în genere.

*véto n. fără pl. (lat. veto, mă opun). Opozițiune, neadmitere, refuz: a opune un veto categoric unor pretențiunĭ. – De acest cuv. se foloseaŭ la Roma tribuniĭ poporuluĭ cînd se opuneaŭ unuĭ decret al senatuluĭ. Azĭ, suveraniĭ aŭ drept de veto cînd e vorba de o lege propusă orĭ adoptată de corpurile legĭuitoare.

!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri

véto s. n., art. vetóul; pl. vetóuri