UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. – Din lat. ubique.

ubicuu, ~uă a [At: LOVINESCU, M. 20 / P: ~cu-u / V: ~cv / Pl: ~cui, ~cue / E: ubicuitate, după modelul unor adjective ca perpetuu, continuu] (Liv) Care are posibilitatea de a fi prezent peste tot.

UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.

UBÍCUU, -UĂ adj., adv. (Care este) în orice loc, peste tot. [< lat. ubique].

UBÍCUU, -UĂ adj., adv. (care se află) în același timp în două sau mai multe locuri; (care este) peste tot. (< lat. ubique)

UBÍCUU ~ă (~i, ~e) livr. Care se află concomitent peste tot; prezent pretutindeni; omniprezent. /<lat. ubique

!ubicuu (livr.) [cuu pron. kuŭ] (desp. -cuu)/ubicuu [cuu pron. kuu] (desp. -cu-u) adj. m., pl. ubicui (desp. -cui); f. ubicuă (desp. -cu-ă), pl. ubicue (desp. -cu-e)

*ubícuu (livr.) (-cu-u) adj. m., pl. ubícui; f. ubícuă (-cu-ă), pl. ubícue (-cu-e)

ubícuu adj. m. (sil. -cu-u), pl. ubícui; f. sg. ubícuă, pl. ubícue

UBÍCUU adj. v. omniprezent.