TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

tău¹, ta [At: COD. VOR, 78/8 / V: (reg) tă, tea, teu, tou pps, aps, ~ș pps / Pl: tăi, tale, (reg) tei, tele, tăle / E: ml tuus, tua] 1 pps (Precedat de art. „al”, ,,a„, ”ai„, ”ale") înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul A ta este cartea. 2 pps (Fam; îe) A rămâne (sau a fi) pe-a ta A fi după dorința sau părerea persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 3 pps (Pop; în imprecații; îe) Al tău e dracul Te ia dracul. 4 pps (Pop; lsg, m) Soțul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 5 pps (Pop; lsg, f) Soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 6 pps (Fam; lpl, m) Cei apropiați (părinții, familia, rudele, prietenii, adepții) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 7 pps (Lsg) Ceea ce aparține (lucrurile personale, proprietatea, avutul) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 8 pps (Lpl, f) Ceea ce îi este caracteristic (preocupările, obiceiurile, deprinderile etc.) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 9 aps Care este în posesia celui căruia i se adresează vorbitorul (Casa ta). 10 aps Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul (Părul tău). 11 aps Atribuie persoanei căreia i se adresează vorbitorul facultăți, însușiri, fapte (Bunătatea ta). 12 aps (Îs) Măria ta, luminăția ta, sfinția ta etc. Atribuie o calitate superlativă constituind, totodată, termeni de reverență. 13 aps (Precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care cer cazul G) Împotriva ta. 14 aps Care este în raport de rudenie, de prietenie etc. cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Fratele tău). 15 aps (Fam; irn) Care are legătură cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Meșterul ăsta al tău n-a mai venit.) 16 aps (În legătură cu numele de colectivități, de ținuturi) Căruia îi aparține persoana căreia se adresează vorbitorul (Nația ta). 17 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvârșit de persoana căreia i se adresează vorbitorul. 18 aps (Cu valoare obiectivă) Care este obiectul asupra căruia se exercită acțiunea verbului, în calitate de persoană căreia i se adresează vorbitorul (În ajutorul tău).

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

TĂU², TA, tăi, tale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul; de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Vinul de la Pîhnești numai eu îl beau cînd poposesc în casa ta. SADOVEANU, N. P. 229. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170; b) (pronume) Să închinăm și să ciocnim cupele noastre. A mea de corn ars și prost. A ta de aur bătut cu mărgăritare. C. PETRESCU, R. DR. 11. Să știu eu atunci, de-oi ajunge cu sănătate, ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. Ce bulendre-s aiste? – Ale mele! -... Ale tale? ALECSANDRI, T. I 327. (Expr.) (Imprecație) Al meu (al tău, al lui etc.) e dracul = mă (te, îl etc.) ia dracul Dacă se rătăcește vreunul sau i se întîmplă ceva, al tău e dracul. PAS, Z. I 257. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta, cu toți copiii tăi. SAHIA, N. 53. Ziceau boierii: tatăl tău de aci înainte e bătrîn. ISPIRESCU, L. 3. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Enclitic; numai la sg., însoțind un nume de rudenie sau un nume care indică orice raporturi sociale) Eu, mîndruță, nu-s de vină, Că-i de vină maică-ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. b) (Pronume) Tot vei fi odată, zău, Tu a mea și eu al tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 60. (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii ei. Tu te găsești sănătos între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Deseară vin la voi, Copiliță hăi! Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Indică apartenența) Care ține de persoana căreia i se adresează vorbitorul; propriu, caracteristic acestei persoane: a) (adjectiv) Cetesc în ochii tăi că ești neînduplecat. SADOVEANU, N. P. 34. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Tresar la pasul tău, cînd treci. EMINESCU, O. I 211. Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dizmierdat. ALECSANDRI, P. I 9; b) (pronume) Ideile mele cu ale tale nu se potrivesc. (La f. pl.) Treburile, preocupările (obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. Te gîndești numai la ale tale. (Expr.) A rămîne (sau a fi) pe-a ta = a rămîne (a fi) așa cum vrei tu, așa cum zici tu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. Zmeule, a sunat ora sfîrșitului tău de pe lumea asta. ALECSANDRI, T. I 465. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172.

TĂU² ta (tăi, tále) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Înlocuiește numele obiectului posedat de interlocutor, înlocuind, totodată, și numele acestuia). ◊ Ai tăi cei apropiați ție; familia. Al tău soțul tău. Ale tale cele care privesc persoana căreia i se adresează vorbitorul. /<lat. tuus, tua

tău (teu) pr. ce ține de tine. [Lat. TUUS].

2) tăŭ, ta pron. posesiv de pers. III, pl. tăĭ, tăle în sud, tale în nord și tele în vest (lat. tuus, tua, pop. *tous; it. tuo, tua). Care ține de tine saŭ de care țiĭ tu: capu tăŭ, haĭna ta, țara ta. Cu numele de rudenie (sing. fam.) devine enclitic supt forma -tu, -ta (ca și săŭ în -su, -sa): frate-tu (fals frate-tăŭ), soră-ta, nevastă-ta, (gen.) al lu frate-tu, al soră-tiĭ, al neveste-tiĭ.

tale ppr [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DR. VI, 469 / E: (ma)tale] (Pop) Matale.

teu², tea pps, aps vz tău¹

teu pr. V. tău.

ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.

-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

!tău¹/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

tău² (al ~) pr. m. (prietenul meu e medic, al tău e profesor), pl. ai tăi, g.-d. álor tăi; f. a ta, pl. ále tále, g.-d. álor tále

tău (precedat de al) pr. m., pl. ai tăi, g.-d. álor tăi; f. sg. a ta, pl. ále tale, g.-d. álor tale

!Măría Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Tále

ta¹ / a ta¹ v. tău¹ / al tău¹

ta² (a ~) v. tău² (al ~)

-ta v. -tău / -tu

tale¹/ale tále¹ v. tău¹/al tău¹

tale² (ale ~) v. tău² (al ~)

tále³/a tále v. tău/al tău

tăi² (ai ~) v. tău² (al ~)

tăi¹/ai tăi¹ v. tău¹/al tău

-tu v. tău

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.

a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău expr. a manifesta o exigență / o severitate exagerată față de alții și a fi prea indulgent cu propria persoană; a critica aspru neajunsurile mărunte ale cuiva, trecând cu vederea propriile lipsuri.