tăbultoc [At: CIHAC II, 495 / V: (reg) ~băl~, ~băltou, ~băltuc, ~bâl~, ~bât~, ~bol~, tobâl~, tob~, tomul~ sn / Pl: ~oace sn, ~toci sm / E: ns cf tăbulcă, tăbuieț] (Mol) 1 sn Sac umplut numai pe jumătate, pentru a putea fi cărat în spinare Si: (reg) tăbol. 2 sn Conținutul unui tăbultoc (1). 3 sm (Fig; dep) Persoană scundă și îndesată Si: (reg) tăbuieț (5).

tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace