tohoc sn [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) taoc, tăoc, tih~, tohac, tooc, torh~, troonoc, tuh~ (Pl: -uri), tuoc (Pl: ~uri), tuonoc / Pl: ~oace / E: ns cf trohot] 1 (Reg) Resturi amestecate de paie, fân, coceni, nuiele etc. 2 (Reg) Gunoi provenit de la măturat sau de la treierat, amestecat cu țărână. 3 (Reg) Grâu de calitatea a doua. 4 (Reg) Lână măruntă, de calitate inferioară, care cade la scărmănat. 5 (Olt; Mun) Amestec de lucruri mărunte. 6 (Reg; îf tihoc) Noroi. 7 (Reg; îaf) Murdărie.

tohac sn vz tohoc

tohác, tohóc, V. tuoc.

tu(h)óc n., pl. urĭ (cp. cu trohot). Ban. Olt. Zoană, gozurĭ, rămășiță, gunoĭ de la treĭerat orĭ de la măturat, trohot, vreascurĭ putrezite și buruĭene care se pun pe gardurile de nuĭele. – Și tohóc (Izv. Sept. 1923, 22), tohác (Hațeg. Vicĭu), tuonóc și troonóc (Tel, Rev. I. Crg. 9, 126) și torhóc (Univ. 12, 12, 38; 9, 1).

tohóc, tohoáce, s.n. (reg.) resturi de paie, fân, coceni; gunoi măturat la treierat. 2. noroi, murdărie.