teflu sn [At: DR. III, 448 / V: (reg) tef / Pl: ~ri / E: ns cf tiflă] (Mun) 1 Rât¹. 2 (D. porci; îe) A da cu ~ful A râma. 3 (Irn; d. oameni; îae) A se obrăznici.

téflu n., pl. urĭ. Munt. vest. Rît. V. flit, zotcă.

TÉFLU s. v. bot, rât.

teflu s. v. BOT. RÎT.

téflu (-luri), s. n. – Bot, rît de porc. – Var. Munt. tef. Creație expresivă, cf. nătăfleț, și toate creațiile verbale care sugerează ideea de „obiect rotund”. După ipoteza improbabilă a lui Bogrea, Dacor., V, 852, în relație cu tc. (arab.) tefl „salivă”. Var. circulă în Dîmbovița. – Der. tufli, vb. (a înfunda, a pune o pălărie pe cap și a o turti în același timp), cuvînt citat în dicționare pentru Mold., dar care se folosește și în Munt. (îl întrebuințează Murnu; legătura cu sb. tuviti „a face socoteala” sugerată de Scriban sau cu ceh. tjukati „a turti”, propusă de Cihac, II, 425, nu este posibilă); tuflă, s. f. (Arg., portofel, portmoneu); infuflica, vb. (a se ghiftui, a se sătura); tuflu, s. n. (Arg., portofel), în loc de tuflă, sau poate din germ. Zuflucht „recurs”.

teflu, tefle s. n. gură.