SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

sevai sn [At: GHICA, S. 501 / V: sav~, suv~, suvaia^[1] / A: (și) sevai / Pl: ~uri / E: tc sevai, sevayi] (Trî) Țesătură de mătase cu fir auriu sau argintiu. corectată

SEVÁI, sevaiuri, s. n. (Turcism înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. [Var.: suvái, s. n.] – Din tc. sevayi.

SEVÁI s. n. (Turcism învechit) Țesătură de mătase cu fir. Cealaltă mînă o ținea înfiptă în brîul galben, un taclit lat, care-i strîngea anteriul de sevai verde. CAMIL PETRESCU, O. II 39. Tînăra fecioară se arătă... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire. FILIMON, C. 143. – Variantă: suvái (CAMIL PETRESCU, O. II 94) s. n.

SEVÁI ~uri n. înv. Țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. /<turc. sevai, sevayi

sevai conj. Tr. măcar; ian să-mi joci cu fina mea, sevai cu mireasa ta POP. [Vechiu-rom. săvai, încailea («săvai bolnav cum era», M. Costin) = lat. SI VELIS, dacă vrei].

savai² sn vz sevai

suvai sn vz sevai

sevaiu n. stofă de mătase albă și de fir (fabricată în orașul Sevayi): anteriu de sevaiu subțire OD. [Turc. SEVAY].

suvaiu n. V. sevaiu: anteriu de suvaiu alb NEGR.

sevaíŭ și suvaíŭ n., pl. urĭ (turc. sevaĭl, după numele unuĭ oraș). Vechĭ. O stofă albă de matasă și de fir. – Și suvaĭá (Iorga, Negoț. 136; Sadov. VR. 1910, 4 59: anteriŭ de suvaĭa).

suváĭ, suvaĭá. V. sevaĭ.

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevái s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevái (-iuri), s. n. – Țesătură orientală. – Var. suvai. Tc. sevayi (Șeineanu, III, 109).

sevái¹ adv. (înv. și reg.) măcar; încailea.