smeu sm, sn vz zmeu

smeu m. 1. uriaș cu coada solzoasă care umblă călare pe un cal năsdrăvan cu mai multe inimi; în toate apucăturile lor, smeii se apropie de om și de traiul său (vorbesc ca oamenii, au femei, copii); ei răpesc fetele de împărat în chip de vânt sau de nor și le țin ascunse în palaturile lor depe tărâmul celălalt: smei cu solzii de oțele EM.; 2. smeu de hârtie ce sboară (jucărie de copii): a înălța un smeu; 3. fig. cal aprig: noi l’am văzut călare pe un smeu arăpesc AL.; 4. fig. erou: aprigi smei din Soci AL.; 5. în medicina populară: un fel de boală numită și sburător: mie mi se pare că coconița are smeu... nu vezi tu că slăbește din zi în zi? FIL.; 6. nume de plante: coada smeului, mică plantă veninoasă ce face niște boabe roșii (Calla palustris); floarea smeului, plantă erbacee cu florile mici albe-gălbui (Spiraea aruncus). [Bulg. ZMEI, șarpe înaripat, balaur; românește sensul vorbei s’a diferențiat într’o concepțiune mitică aproape opusă celei primitive: natura smeului e esențial diferită de a balaurului].

smeu.

sméu (-éi), s. m. – 1. (Înv.) Șarpe. – 2. (Înv.) Dragon. – 3. Căpcăun, monstru din mitologia populară. – 4. Boală atribuită intervenției unui duh rău care persecută femeile. – 5. (S. n.) Cometă, jucărie de hîrtie. – Var. zmeu, smău, zmău și der. – Mr., megl. zmeu. Sl. zmiĭ „balaur” (Miklosich, Lexicon, 230; Cihac, II, 474; Conev 106; cf. Byck-Graur 21), cf. bg. zmĕi, zmija, sb., cr. zmaj. – Der. smeoaică, s. f. (căpcăună; somnoroasă, Laserpitium latifolium); smeoaie, s. f. (căpcăună; plantă, Libanotis montana), în Trans. și Olt.; smeesc, adj. (de căpcăun); smeios, adj. (năvalnic, violent).

sméu, s.m. – v. zmeu.