sfășíĭ, a -iá, V. sfîșiĭ.

sfî́șiĭ, a -á v. tr. (d. fîșie, fășie saŭ lat. exfasciare, de unde s’a făcut a *sfășa, ca înfășa, apoi sfîșia după fîșie). Rup în fîșiĭ (trupu, haĭnele): lupu sfîșie oile, mĭ-am sfîșiat hainele pin mărăcinĭ. Fig. întristez adînc: vestea asta ĭ-a sfîșiat inima. Calomniez, atac cu răutate pin bîrfire: a-ĭ sfîșia pe semeniĭ săĭ. Turbur pin lupte politice saŭ războaĭe: a sfîșia o țară. – În vest sfășiĭ, a sfășia. V. julesc, jărcănesc.