sfârtai [At: (a. 1726) IORGA, S. D. XIII, 86 / V: sfăr~ / Pl: ~e sn, ~ sm / E: s- + fârtai prin apropiere de sfert] 1-2 sn (Îrg) Sfert (1-2). 3 sn (Reg) Unitate de măsură a suprafețelor, egală cu 1/3 iugăr (5775 m²). Si: (reg) sfârtar (2). 4 sn (Reg; îf sfârtar) Șchioapă. 5 sm (Reg) Copil mic. Si: (reg) sfârtar (4).

sfărtai sn vz sfârtai

fîrtáĭ n., pl. aĭe, -ál și -ár n., pl. e (ung. fertály, d. germ. viertel, sfert. V. sfert). Sfert (Trans.). Cantitate despărțită din alta maĭ mare (Mold.): un firtaĭ de lemne, de peatră. O veche măsură de capacitate săsească (un sfert de găleată) întrebuințată în Moldova pe la 1600. Despărțitură pe blazon: fîrtale de nobleță. – Și sfîrtaĭ (Trans. vest). În Mold. și cĭofîrtaĭ (din cĭofîrtă și firtaĭ), cantitate despărțită din alta maĭ mare. V. hartan.^[1]

SFÂRTÁI s. v. sfert.

sfîrtai s. v. SFERT.

sfârtái, sfârtáie, s.n. și sfârtái, s.m. 1. (s.n.; înv. și reg.) sfert. 2. (s.n.; reg.) unitate de măsură a suprafețelor, egală cu 1/3 de iugăr. 3. (reg.; în forma: sfârtar) șchioapă. 4. (s.m.; reg.) copil mic.