rubaiat sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr rubayyat] Formă de poezie persană alcătuită din patru versuri, dintre care primul, al doilea și al patrulea rimează împreună.

RUBAIÁT s.n. Formă de poezie persană alcătuită din patru versuri, dintre care primul, al doilea și al patrulea rimează împreună. [Pron. -ba-iat. / < fr. rubayyat, cf. ar. rub – patru].

RUBAIÁT s. n. formă de poezie lirică persană din patru versuri, de obicei cu un număr liber de silabe și cu o succesiune diferită de rime. (< fr. rubaiyyat)

RUBAIÁT ~e n. (în Persia) Poezie lirică cu caracter filozofic meditativ. /<fr. rubăíyyăt

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiát s. n. (sil. -ba-iat), pl. rubaiáte

RUBAIAT (< fr. rubā iyyāt ; cf. arab. ruboa, patru) Specie lirică a poeziei persane, alcătuită din patru versuri, dintre care primul vers, al doilea și al patrulea rimează, iar al treilea este vers alb. Ilustrată de marele poet persan Omar Khayyam și poetul arab Abu-Amru-Ben-Abd' Alberr Iusuf, denumit Nomari. Privește cedrul mîndru! Atîtea brațe are! Dar nu ca să cerșească, ci ca să-adune soare. Și limbi nenumărate au nuferii și crinii. Vorbesc însă limbajul tăcerii și-al luminii. (Traducere de G. POPA din Rubayatele lui Omar Khayyam) În literatura noastră, Ion Pillat, în volumul Visări păgîne, are un grup de cîteva rubaiate, intitulate Din rubaiatul lui Iusuf. Ex. Din orișice iubire dorințe vechi răsar; În zori de zi, amurgul revine parcă iar. Paharnice, ne toarnă în primăvară nouă Străvechiul vin al toamnei ce scînteie-n pahar.

RUBÁI (La pl. rubaiate) (cuv. arab.) subst. Catren persan, cultivat îndeosebi de Rūdakῑ și de Omar Khayyam. În poezia română a fost ilustrat de Ion Pillat.