rotmistru sm [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / V: rohm~, rogm~, ~mai~, rocm~ / Pl: ? / E: pn rotmistrz] (Înv) 1 (În armata polonă) Căpitan de cavalerie. 2 (Pex) Ofițer.

ROTMISTRU s. m. (Mold.) Căpitan de cavalerie (în armata polonă). Leșii ... fiind ... fără orînduială, nice hatmani, nici rohmistri, nici stegari. N. COSTIN. Era să între pre poartă un rotmistru. CRB, 173^v :cf. M. COSTIN; NECULCE. Variante: rocmistru (NECULCE), rohmistru (N. COSTIN). Etimologie: pol. rotmistrz.

rótmistru m. (pol. rótmistrz, rus. rótmistr, d. germ. ritt-meister, maestru de călărie, căpitan de călărime. V. vagmistru). Vechĭ. Căpitan de cavalerie la Leșĭ. – Și róhm- și -maĭstru.

rótmistru, rótmiștri, s.m. (înv.) căpitan de cavalerie (polonă), ofițer.