ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

roib, roaibă [At: ROSETTI, B. 103 / V: (reg) roibă / E: ml robeus] 1-2 smf, a (Cal) cu părul roșcat (deschis) sau roșu-gălbui Si: șarg. 3-4 smf, a (Reg) (Cal) cu părul sur. 5 a (Reg; d. cai) Roșu cu pete albe la picior și la frunte. 6 smf (Reg) Mârțoagă. 7 smf (Reg) Persoană cu părul roșu.

ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat. Potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... SADOVEANU, O. I 369. Cheleș chemă calul cel roib. POPESCU, B. III 44. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat. Roibul cela... mănîncă foc nu altăceva! BUJOR, S. 102. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port. COȘBUC, P. I 109.

ROIB roáibă (roibi, roáibe) și substantival (despre cai) Care are părul roșcat. /<lat. robeus

roib a. care bate în roșiu. [Lat. RUBEUS]. ║ m. cal cu părul roșcat.

roĭb, roáĭbă adj. (lat. rŭbeus, roșiatic, roș; vgr. erythrós; it. robbio, fr. rouge, sp. rubio, pg. ruivo. V. roĭbă. Cp. cu aĭbă, cuĭb). Roșcat, vorbind de caĭ. S. m. și f. Puse șaŭa pe roĭbu.

roibă² a vz roib

!roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f., s. f. roaibă, pl. roaibe

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roib adj. m., pl. roibi; f. sg. roáibă, pl. roáibe

ROIB adj. roșcat, (reg.) roibat. (Cal ~.)

ROIB adj. (reg.) roibat. (Cal ~.)

róib (róibi), adj. – Șarg. – Mr. aroibu. Lat. rubeus (Cipariu, Elemente, 72; Pușcariu 1473; REW 7408; Graur, Rom., LV, 472), cf. v. it. robbio (v. sard. rubiu), prov. roi, fr. rouge, cat. roig, sp. rubio. Din rom. provine mag. rojb (Edelspacher 21).