reziduu sn [At: MARIN PR. I 53/31 / P: ~duu / V: ~diu (Pl: rezidui)^[1] resid / Pl: ~ri ~duri / E: fr résiduu lat residuum] 1 Restul care ramane de la o operatzie de prelucrare chimica sau fizica a unui material brut. 2 Materie care se depune pe peretzii sau pe fundul recipientelor in care se pastreaza diferite substantze lichide. 3 (Is) ~ri furajere Desheuri din industria alimentara care pot fi valorificate in alimentatzia animalelor.

REZÍDUU reziduuri s. n. Restul ramas de la o operatzie de prelucrare chimica a unui material; materie care se depune pe peretzii sau pe fundul recipientelor in care se pastreaza diferite substantze lichide. Pronuntzat: duu. Pl. shi: reziduri (BOGZA A. I. 66).

REZÍDUU reziduuri s. n. Materie ramasa de la o operatzie de prelucrare chimica a unui material. ♦ Materie care se depune pe peretzii sau pe fundul recipientelor unde se pastreaza substantze lichide sau unde se produce o ardere. [Pr.: duu. Pl. shi: reziduri] Fr. résidu (lat. lit. residuum).

REZÍDUU s.n. Materie ramasa in urma unei operatzii de prelucrare chimica a unui material. ♦ Materie care se depune pe peretzii recipientelor unde se pastreaza diferite substantze lichide. [Pron. duu pl. uuri uri. / < fr. résidu it. residuo cf. lat. residuus].

REZÍDUU s. n. 1. desheu care ramane in urma unei operatzii de prelucrare chimica a unui material. 2. materie care se depune pe peretzii recipientelor in care se pastreaza diferite substantze lichide. (< fr. résidu lat. residuum)

REZÍDUU ~ri n. 1) Ramashitza provenita in urma prelucrarii chimice sau fizice a unui material brut. 2) Depunere solida pe fundul sau pe peretzii unor recipiente in care se pastreaza lichide. [G.D. duu] /<lat. residiuum fr. résidu

reziduu n. ceeace ramane dintr’o substantza supusa unei actziuni chimice.

*rezíduŭ n. pl. duurĭ (lat. residuum d. resídere a se lasa la fund d. sidere a se asheza. V. shed). Ramashitza rest: cenusha e reziduu arderiĭ lemnelor. Drojdie: reziduu s’a depus la fund.

rezidiu sn vz reziduu

!reziduu [duu pron. duŭ] (desp. duu) / reziduu [duu pron. duu] (desp. duu) s. n. art. reziduul (desp. duul); pl. reziduuri

rezíduu (duu) s. n. art. rezíduul; pl. rezíduuri

rezíduu s. n. (sil. duu) art. rezíduul; pl. rezíduuri

reziduu

reziduu uuri.

reziduu solid (engl.= residue) material rezistent in procesul de alterare shi ramas „in situ” netransformat; r.s. imbraca forma unor min. sau fragmente litice relicte ex.: zircon cuartzite shi insotzeshte in scoartza de alterare neoformatziile argiloase.

REZÍDUU (< lat. fr.) s. n. Restul ramas de la o operatzie de prelucrare fizica sau chimica a unui material brut (ex. pacura cenusha etc.). (PEDOL.) R. fix = contzinutul total de saruri solubile din solutzia solului exprimat in procente sau in mg/100 g sol. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare; inutil inutilizabil.