RASCRÚCE rascruci s. f. 1. Loc unde se incrucisheaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspantie. ◊ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza; zenit. ◊ Loc. adj. shi adv. In rascruce = (care este) in forma de cruce; crucish. 2. Fig. Moment hotarator in viatza unui om a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind shleaurile. 4. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartzituri. 5. Parte a vartelnitzei formata din doua stinghii incrucishate de care sunt prinse fofezele; fofelnitza. Pref. ras + cruce.

rascruce sf [At: CREANGA A. 44 / V: ~uci (Pl: ~uciuri) sn / S shi: res~ / Pl: ~uci / E: ras + cruce] 1 (Mpl) Loc unde se incrucisheaza doua sau mai multe drumuri Si: raspantie (12). 2 Loc de unde se separa doua sau mai multe drumuri Si: raspantie. 3 (Pop; is) ~cile cerului Punct de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza Si: zenit. 4 Locul de intalnire a doua cursuri de apa Si: confluentza (1). 5 (Fig) Moment hotarator in viatza unui om a unui popor etc. 6 (Pop) Obiect sau semn in forma de cruce (3). 7 (Rar) Cruce (3). 8 Parte a carului de care se prind shleaurile Si: cruce (67). 9 Cercevele care despart fereastra in mai multe ochiuri. 10 Parte a vartelnitzei formata din doua stinghii incrucishate de care sunt prinse fofezele Si: fofelnitza (1). 11 Spitzele de la roata morii. 12 TZarush cu care se fixeaza o parte a lesei de pescuit pe fundul apei. 13 (Lpl) Cusatura in forma de cruce. 14 (if rascruci) Gest ritualic facut in biserica ce consta in inchinarea cu fatza indreptata rand pe rand catre cele patru puncte cardinale. 1516 (Iljv) In ~ (Care este) in forma de cruce Si: crucish (7 13).

RASCRÚCE rascruci s. f. 1. Loc unde se incrucisheaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspantie. ◊ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza; zenit. ◊ Loc. adj. shi adv. In rascruce = (care este) in forma de cruce; crucish. 2. Fig. Moment hotarator in viatza unui om a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind shleaurile. 4. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartzituri. 5. Parte a vartelnitzei formata din doua stinghii incrucishate de care sunt prinse fofezele; fofelnitza. Ras + cruce.

RASCRÚCE rascruci s. f. I. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Loc unde se incrucisheaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspintie. Plingeo mierlantro rachita La rascruci in DealuMare. GOGA P. 85. Sus la rascruci Vin trei haiduci Pe cai maruntzi. IOSIF V. 60. Apuca pe ici tot inainte shi cum i ajunge in rascrucile drumului ai sa shi dai de gradina ursului. CREANGA P. 215. ♦ Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla soarele la amiaza; zenit. Soarele varsa potop de foc din rascrucile cerului. SANDUALDEA U. P. 58. Soarele mai k pashise peste rascrucile cerului. HOGASH M. N. 160. ◊ Loc. adj. shi adv. In rascruce = in forma de cruce; crucish. Nu va voi putea deci spune daca ele [movilele] trebuiesc despicate... in rascruce. ODOBESCU S. II 266. Dar moi duce... Undei drumul in rascruce. ALECSANDRI P. P. 275. 2. Fig. Moment crucial in viatza unui om a unui popor etc. Moment de rascruce al istoriei. II. Obiect in forma de cruce sau ashezat in cruce. 1. Partea carului de care se prind shleaurile; cruce. Miai... a pus mina pe shtreangurile cailor shi a inceput sa le desfaca din rascruci. PREDA I. 120. 2. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartzituri. 3. Fofelnitza. Varianta: (regional) rắscrúciu rascruciuri (MACEDONSKI O. III 94) s. n.

RASCRÚCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucishare. ◊ In ~ crucish. 2) fig. Moment crucial in viatza cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractziune animala de care se prinde protzapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucishate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitzei constand din doua bratze incrucishate care se pun cele doua fofeze; fofelnitza. /ras + cruce

rascruce f. 1. locul unde se incrucisheaza doua sau mai multe cai: ajunge in rascrucile drumului CR.; 2. partea trasurii de care se prind shleaurile; 3. spetezele vartelnitzei. [Slav. RAS shi cruce].

rascrúce f. (ras shi cruce). Raspintie locu unde se incrucisheaza nishte liniĭ stinghiĭ drugĭ sh. a.

RASCRÚCIU s. n. v. rascruce.

rascrúce s. f. g.d. art. rascrúcii; pl. rascrúci

rascrúce s. f. g.d. art. rascrúcii; pl. rascrúci

rascruce.

RASCRÚCE s. 1. v. raspantie. 2. (fig.) cotitura raspantie. (Nu shtie ce sa faca se afla la o mare ~.) 3. v. cruce. 4. (la pl.) v. aripi.

RASCRÚCE s. v. aripa confluentza cruce crucea dinainte speteaza.

RASCRUCE s. 1. intersectzie incrucishare intretaiere raspintie (pop.) cruce furcadrumului. (Carul sa oprit la ~.) 2.* (fig.) cotitura raspintie. (Nu shtie ce sa faca se afla la o mare ~.) 3. (TEHN.) cruce. (De ~ carutzei se prind shleaurile.) 4. (TEHN.; la pl.) aripi (pl.) crucishe (pl.) cumpene (pl.) fofelnitze (pl.) speteze (pl.). (~ la razboiul de tzesut.)

rascruce s. v. ARIPA. CONFLUENTZA. CRUCE. CRUCEA DINAINTE. SPETEAZA.