potroacă sf [At: COTEANU, PL. / V: pet~, put~ / Pl: ~ace / E: ns cf potroc¹] 1 Plantă erbacee cu tulpina simplă, cu frunze ovale, cu flori roșietice, rar albe, dispuse în coriambe și cu fructul o capsulă, ale cărei vârfuri florale amare sunt folosite în medicină Si: fierea-pământului, (reg) buruiană-de-friguri, buruiană-de- viermi, cocoșei-de-grădină, crucea-pământului, fiere-de-pământ, fioare-de-friguri, floare-de-viermi, fioare-roză-de-friguri, frigor, frigurică, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarba-frigurilor, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge, potrocea, potrocoțea, potrocuță (1), țintaură (Centaurium minus). 2 av (Ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ absolut) Extrem de... Sânge negru-potroacă. 3 av (Reg; îe) A fi ~ A fi extrem de supărat. 4-5 a, av (Care este) foarte amar. 6 sf (Bot; reg) Albăstriță (Centaurea cyanus). 7 sf (Reg) Ghințură (Gentiana cruciata). 8 sf Ghințură (Gentiana punctata). 9 (Reg) Veninariță (Gratiola officinalis). 10 (Reg) Boglari (Ranunculus sceleratus). 11 sf (Reg) Ghizdei (Lotus corniculatus).

POTROÁCĂ¹ s. f. v. potroc.

POTROÁCĂ², potroace, s. f. (Bot.) Țintaură. Amar ca potroaca, ȘEZ. XV 110.

POTROÁCĂ f. 1) Măruntaie de pasăre (cap, pipotă, ficat etc.). 2) Ciorbă acrișoară pregătită din aceste măruntaie. 3) Mâncare foarte sărată. /<ucr. potroh

potroacă f. plantă ce crește prin fânețe, având o floare roșiatică (Erythraea centaurium). [Pol. PATROCH, mac].

potroácă (oa dift.) f., pl. e (d. potroc). Est. Fĭerea pămîntuluĭ (V. fĭere). Ilf. Veninariță (V. veninariță). Adv. Vest. Sărat potroacă, foarte sărat (slatină, morugă).

petroacă sf vz potroacă

potroc², ~ă [At: POLIZU / Pl: ~oci, ~oace / E: ucr потрох cf mg patroh] 1 sn (Lpl) Măruntaie de pasăre. 2 sn (Lpl) Ciorbă preparată din măru ntaie de pasăre, acrită de obicei cu zeamă de varză sau cu borș. 3 sf (Buc) Vin acru. 4 sf (Buc; pex) Băutură cu gust rău. 5 sf (Reg) Mâncare prea acră. 6 sf (Reg) Mâncare prea sărată. 7-8 a, av (Reg) (Care este) prea acru. 9-10 a, av (Reg; pex) (Care este) foarte acru. 11-12 a, av (Reg) (Care este) prea sărat. 13-14 a, av (Reg; pex ) (Care este) foarte sărat.

putroacă sf vz potroacă corectată

POTRÓC, potroace, s. n. 1. Ciorbă de pasăre, înăcrită cu borș sau cu zeamă de varză. Cînd am trecut încolo, aveai un potroc de cucoș, frate Ene!... îngînă cu duioșie Răducan. SADOVEANU, O. I 486. Aduceau tuslamalele și potroacele în castroane aburinde. I. BOTEZ, ȘC. 24. Potrocul se face și cu moare de curechi, și se lasă cam acruț, mai ales cînd gospodarul e mahmur. ȘEZ. VI 73. ♦ (Numai la pl.) Măruntaie de pasăre care se pun în această ciorbă. Ea are să-i fiarbă o ciorbă de potroace. C. PETRESCU, Î. II 221. 2. (În forma potroacă) Mîncare foarte sărată. – Variantă: potroacă s. f.

potroc n. 1. pl. măruntaie de pasăre: ciorbă de potroace, ciorbă acră cu bucățele de pasăre; 2. fig. bagatelă: nu plătiți nici de un potroc AL. [Rus. POTROHŬ, mațe].

potróc n., pl. oace (rus. pótrohŭ, măruntaĭe; pol. patroch, „mac” și „măruntaĭe”). Est. Borș făcut din moare și bucățele de pasăre (cum se obișnuĭește după „chef” pentru a se dezbăta): din claponĭ are să se facă și potroc (Sadov. VR. 3, 2, 176). Nu plătește nicĭ un potroc, nu valorează nimic, nicĭ o bucățică. Vest. Pl. Măruntaĭe de pasăre: cĭorbă de potroace.

!potroacă¹ (fam.) (desp. po-troa-) adj. invar., adv. (mâncăruri ~, sărat ~)

potroácă¹ (plantă) (reg.) (po-troa-) s. f., g.-d. art. potroácei; pl. potroáce

*potroácă² adv.

potroácă (bot.) s. f. (sil. -troa-), g.-d. art. potroácei; pl. potroáce

potroáce (măruntaie) (po-troa-) s. n. pl.

potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce

potroáce (ciorbă, măruntaie) s. n. pl. (sil. -troa-) (ciorbă sg. potróc)

POTROÁCĂ s. v. fierea-pământului.

POTROÁCĂ s. v. avrămeasă, avrămească, veninariță.

POTROACĂ s. (BOT.; Centaurium umbellatum sau minus) țintaură, fierea-pămîntului, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scînteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pămîntului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-cîmp (pl.).

potroacă s. v. AVRĂMEASĂ. AVRĂMEASCĂ. VENINARIȚĂ.

potroácă (potroáce), s. f. – 1. Ciorbă acră cu măruntaie de pasăre. – 2. Acru, sărat, exagerat de picant. – 3. Albăstriță (Erythrea centaurum). – 4. Veninariță (Gratiola officinalis). – Var. Mold. potroc. Rus. potroch „ciorbă de burtă” (Cihac, II, 282). – Der. potrocea (var. potrocuță), s. f. (albăstriță).

potroácă¹ s.f. (reg.) 1. plantă erbacee medicinală, cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă; țintaură, frigurică, fierea-pământului etc. 2. albăstriță (plantă). 3. ghințură (plantă). 4. veninariță (plantă). 5. ghizdei (plantă).

potroácă², potroáce, s.f. (reg.) 1. vin acru; băutură cu gust rău. 2. mâncare prea acră sau prea sărată.

potroácă, potroace, s.f. – (bot.) Fierea-pământului, crucea-pământului, buruiană-de-friguri, albăstriță (Centaurium umbellatum): „Noi avem flori uscate în grindă, / Potroacă și româniță în tindă” (Ștețco, 1990: 7; Borșa). ♦ (med. pop.) Contra frigurilor (Borza, 1968: 43). – Din rus. potroh „ciorbă de burtă” (Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. potraka (Bakos, 1982).

potroácă, potroace, s.f. – (bot.) Fierea-pământului, crucea-pământului, buruiană-de-friguri, albăstriță (Centaurium umbellatum): „Noi avem flori uscate în grindă, / Potroacă și româniță în tindă” (Ștețco 1990: 7; Borșa). Utilizat în medicina populară contra frigurilor (Borza 1968: 43). – Din rus. potroch (Cihac, cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (potraka) (Bakos 1982).

potróc³, -oácă, adj. (înv.; despre lovituri) care este foarte tare, foarte puternic.