POLEÁC, -Ă, poleci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. [Pl. și: (m.) poleaci] – Din pol. polak, ucr., rus., sb. poljak.

poleac, ~ă [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 324 / V: (reg) ~ah, ~lac / Pl: ~eci, ~ece / E: pn Polak, ucr, rs поляк] 1-9 smf, a (Îrg) Polonez (1-9). 10 smf (Buc) Persoană care are un defect de vorbire. 11 smf (Reg) Reformat².

POLEÁC, -Ă, poleaci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. – Din pol. polak, ucr., rus., scr. poljak.

POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.

poleác, -ă s., pl. ecĭ, ece (rut. Póleak, rus. Poleák, pol. Polak). Est. Polon, Leah. V. și Rusneac.

polac, ~ă smf, a vz poleac

poleah, ~ă smf, a vz poleac

poleác (înv., reg.) adj. m., s. m., pl. poléci; adj. f., s. f. poleácă, pl. poléce

poleác s. m., adj. m., pl. poléci; f. sg. poleácă, g.-d. art. polécei, pl. poléce

POLEÁC s., adj. v. polon, polonez.

poleac s., adj. v. POLON. POLONEZ.

poleác (poléci), s. m. – Polonez. Sl. poljakŭ, cf. sb., cr., slov., rus. poljak. Înv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, și polonez, s. m. – Der. polcă, s. f. (Mold., jachetă, pieptar), din pol. polka „poloneză”, cf. rut. poljka „haină lungă” (Tiktin); polcuță, s. f. (Mold., vestă); polecesc, adj. (înv., polon); poloșe (var. polușe), s. f. (oaie de rasă polonă). – Cf. leah.

poleác, -ă, poléci, -ce, adj., s.m. și f. (înv. și reg.) 1. polon, polonez, leșesc. 2. (s.f.) limba poloneză. 3. (s.m. și f.) persoană de origine polonez, polon. 4. (s.f.; în forma: polacă) dans de origine poloneză; polcă. 5. (s.m. și f.; reg.) persoană care are un defect la vorbire. 6. (s.m. și f.) persoană scoasă din evidența militară; reformat.