pinaclu sn [At: DN³ / Pl: ~ri / E: fr pinacle] Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort.

PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

PINÁCLU s. n. 1. partea cea mai înaltă a unui edificiu. 2. coronamentul unui contrafort. 3. element de construcție, piramidală sau conică alungită, care echilibrează unele piese în consolă. 4. formă înălțată dintr-o rocă dură, cu marginile abrupte. (< fr. pinacle, lat. pinnaculum)

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pináclu (arhit.) s. n. (sil. -clu), art. pináclul

PINÁCLU (< fr. {i}; {s} lat. pinna „crenel”) s. n. (ARHIT.) Element constructiv și totodată decorativ, de forma unei piramide sau a unei clopotnițe mici, așezat în partea superioară a unui contrafort spre a-i spori stabilitatea; a fost folosit cu precădere în arhitectura gotică (ex. altarul bisericii Sankt Wolfgang, Austria). În arhitectura medievală românească, p. apare adesea la monumentele gotice din Transilvania (la corul Bisericii Negre din Brașov p. sunt decorate cu fleuroane).