perì v. 1. a înceta de a fi: totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent: a peri într’un naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri: Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale: toți boii au perit; 5. a dispare: ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE].

per (est) și pĭer (vest), a -í v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într’un războĭ, într’o catastrofă, într’o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule!