pedestru, ~ă [At: NECULCE, L. 347 / V: (înv) ~eastră, (reg) pedăstru, pădăstru^[1], ~dăst, ~dăs~, pidăs~, predest / Pl: ~eștri, ~re / E: ml pedester, -tris] 1-2 smf, a (Asr) Pedestraș (1-2). 3 a (Asr) Care asigură mersul pe jos. 4 av (Asr) Pe jos. 5-6 a (Spc; d. luptători) Care (se deplasează sau) luptă mergînd pe jos. 7 sm (Mil; înv) Infanterist. 8 a (D. lupte) Care se poartă de către infanteriști. 9 a (Reg) Olog. 10 a (Reg) Șchiop. 11 a (Trs; Mar) Ciung. 12 a (Trs; Mar; pex) Slab. 13 a (Trs; Mar; pgn) Infirm. 14 a (Trs; Mar; pex) Cerșetor. corectată

PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj. 1. Care merge, care călătorește pe jos. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară în șa. SADOVEANU, O. VII 32. Aici iar pedestri trebui să trecem podul dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194. ♦ (Adverbial) Tu pedestru (precum din canoane) Trebuie să mergi o, Spiridoane. BUDAI-DELEANU, Ț. 137. ♦ (Substantivat) Pieton. Pas cu pas, suflînd greu, pedeștrii treceau prin neaua măcinată. SADOVEANU, O. VI 123. De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragiii care strigau regulat «raita». NEGRUZZI, S. I 15. ♦ (Rar) Care ajută la mersul pe jos, care ține de mersul pe jos; care se efectuează mergînd pe jos. Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde teafăr să purced afară, Utilizînd resursele-mi pedestre. TOPÎRCEANU, B. 96. În nici una din celelalte bătălii ale sale el nu se știe să fi făcut un atac pedestru în persoană. HASDEU, I. V. 237. 2. (Mil.; învechit și arhaizant, despre soldați, despre trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. V. infanterist. În capul mulțimii pedestre, care înălța în lumină sănețe și coase, urmau boierii cei în vîrstă. SADOVEANU, O. VII 130. ♦ (Substantivat, la pl. în forma pedestri) Pedestraș. Mihai. află că ardelenii erau treizeci și două de mii de pedestri, cinci mii de călăreți cu cincizeci și trei de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 28. În genunchi cădeau pedeștrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. Iar pedestrul doborît în cumplita năpustire, Subt a calului izbire, A căzut și a pieriți. NEGRUZZI, S. II 82. – Pl. și: pedestri.

PEDÉSTRU, -Ă adj. 1. care merge, călătorește pe jos. 2. (peior.) lipsit de inteligență, prost. ◊ (despre stil) fără valoare, simplu, prozaic. (< lat. pedester, -tris)

PEDÉSTRU ~stră (~ștri, ~stre) și substantival 1) rar (despre persoane) Care merge pe jos. 2) (despre ostași) Care se deplasează și luptă pe jos. /<lat. pedester, ~tris

pedestru m. 1. cel ce merge pe jos: decât cu așa cal mai bine pedestru CR.; 2. infanterist. [Lat. PEDESTREM]. ║ a. un drumaș pedestru PANN.

pedéstru, -eástră și (azĭ) -éstră adj., pl. eștri (vechĭ estri), estre (lat. pedĕster, -ĕstris, probabil cuv. lit., deși vechĭ, cu d neprefăcut în z cum s’a prefăcut în zestre; vfr. poestre, nfr. piètre, păcătos, fără valoare. V. pieton. Cp. cu maĭestru). Care merge pe jos, nu călare, nicĭ nu zboară, nicĭ nu înoată: strutocamila nu zburătoare, ce pedeastră este (Cant.), soldat pedestru, trupă pedestră. Fig. Iron. Slab, ignorant, prost: elev pedestru. V. pedestraș.

pădastru^[1], ~ă a vz pedestru

pădestru^[1], ~ă a vz pedestru

pedăst, ~ă a vz pedestru

pedăstru, ~ră a vz pedestru

pedeastră¹ a vz pedestru

pidăstru, ~ă a vz pedestru

predest, ~ă a vz pedestru

pedéstru¹ (rar) adj. m., pl. pedéștri; f. pedéstră, pl. pedéstre

pedéstru adj. m., s. m., pl. pedéștri; f. sg. pedéstră, pl. pedéstre

pedestru, -ștri.

PEDÉSTRU adj. v. șchiop.

pedestru adj. v. ȘCHIOP.

Pedestru ≠ călăreț

pedéstru (pedéstră), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. și V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pĕdestrem (Pușcariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). În general e considerat un împrumut tîrziu (Tiktin; REW 6346) pentru că l-a conservat pe d și pentru că nu a diftongat f., *pedeastră (nu cunoaștem f. de la sensul 2). În ciuda acestor dificultăți, prezența în mr., sensul popular din Trans. și expresiile cum ar fi cărare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui împrumut tîrziu, care ar fi trebuit să păstreze nuanța militară. Der. pedestri, vb. (a cere să descalece; refl., a descăleca); pedestraș, s. m. (drumeț, persoană care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).